Ministrul de Interne, Lucian Bode, anunțul cheie despre incendiul de la Petromidia
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a făcut anunțul așteptat în legătură cu incendiul de la rafinăria Petromidia.
În urmă cu puțin timp, ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că incendiul a fost lichidat.
”Pot să vă spun acum (ora 15.30, n.n.) că incendiul a fost stins de la ora 15.00”, a declarat ministrul de Interne.
Lucian Bode a mulțumit pompierilor pentru profesionalismul dovedit, a pus accentul pe ”pompierii militari”, dar nu a spus că intervenția a fost, în primă instanță, realizată de echipele de pompieri ale rafinăriei.
Din primele informații, explozia și incendiul s-ar fi datorat unei fisuri la o conductă de petrol.
Cu toate aceste, autoritățile spun că toate verificările și lucrările erau efectuate la timp. În același timp, este greu de înțeles cum a luat foc și a explodat petrolul scurs din ”fisură”, atât timp cât nu se umblă cu flacără deschisă pe lângă instalații.
Desigur, autoritățile au anunțat o anchetă care ar trebui să facă lumină în acest caz.
De menționat că Lucian Bode a anunțat că nicio clipă nu s-a pus problema siguranței turiștilor sau a locuitorilor din zonă.
Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210702/35343585/Ministrul-de-Interne-Lucian-Bode-anunul-cheie-despre-incendiul-de-la-Petromidia-.html