MINISTRUL JUSTITIEI TUDOREL TOADER ,VIZITA SURPRIZA LA ROMANUL IONUT GOLOGAN CONDAMNAT LA MOARTE!

  • Postat în Fapt divers
  • la 17-12-2017 09:28
  • 418 vizualizări
MINISTRUL JUSTITIEI TUDOREL TOADER ,VIZITA SURPRIZA LA ROMANUL IONUT GOLOGAN CONDAMNAT LA MOARTE!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a discutat, în cadrul unei vizite făcute în Malaezia, cu Ionuț Alexandru Gologan, românul condamnat, definitiv, la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri.

„În închisoarea Bentong se află încarcerat Ionuț Alexandru Gologan, în vârstă de 25 de ani, arestat din 2012 și condamnat în prezent, definitiv, la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri. Delegația română a purtat discuții cu cetățeanul român condamnat, exprimând susținerea în realizarea intereselor legitime, cu respectarea legislației celor două state, în cadrul juridic inițiat prin semnarea Memorandumului”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului Justiției.

În cadrul vizitei, Tudorel Toader și procurorul general al Malaeziei, Tan Sri Dato’ Sri Haji Mohamed Apandi bin Ali, au semnat Memorandumul de Înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Malaeziei privind activități de cooperare juridică, având în vedere că un cadru juridic bilateral în materie nu exista până acum.

Memorandumul prevede diverse forme de cooperare, cum ar fi: schimb de legislație, experiență și bune practici pe teme de interes comun, vizite reciproce ale reprezentanților din diverse instituții ale sistemului judiciar, promovarea de programe și proiecte de cooperare în domeniul justiției.

„Totodată, prin semnarea acestui instrument bilateral de cooperare urmează a fi impulsionată negocierea tratatelor care să reglementeze cooperarea judiciară în materie penală, respectiv asistență judiciară și extrădare”, mai precizează ministerul Justiției.

De asemenea, a fost agreată o întrevedere la nivel de experți în România, urmată de vizita Procurorului General al Malaeziei la București, în mai 2018.

Întrevederea cu conducerea închisorii Bentong a avut loc la sediul penitenciarului, din statul Pahang, iar discuțiile s-au purtat, cu precădere, pe problematica specifică sistemului penitenciar din România și Malaezia.

Curtea de Apel din Putrajaya, Malaysia, a judecat, pe 16 februarie 2015, apelul introdus de Ionuţ Alexandru Gologan la pedeapsa capitală primită în primă instanţă, pe 16 octombrie 2013, şi a decis respingerea acestuia şi menţinerea primei sentințe.

Românul condamnat la moarte în Malaezia este din comuna Telega (Prahova), iar ultima dată a fost în localitatea natală în vara anului 2012, cu o lună înainte de a fi arestat, a declarat , pe 16 octombrie 2013, pentru Mediafax primarului localităţii, Ilie Gheorghe precizând că tânărul Ionuţ Alexandru Gologan a plecat apoi în Germania, unde a fost racolat de traficanţi de droguri. Potrivit acestuia, tânărul provine dintr-o familie dezbinată, fiind crescut de tată şi bunică.

În bagajele tânărului, care lucra ca şofer cu jumătate de normă, au fost descoperite, pe 26 iunie 2012, pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, 1.494 de grame de metamfetamină.


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente