Mă număr printre cei ce au avut şansa sau poate neşansa, de a asculta poveştile unora care au prins Banatul întreg. Ştiind cum a fost odinioară, îmi este greu să asist la stingerea unui mod de viaţă, a unor tradiţii şi deprinderi ce i-au aşezat pe bănăţeni în „frunce” şi ori de câte ori străbat regiunea, mă întreb ce păcate avem ca să merităm o asemenea soartă. Cel mai trist este faptul că nici după 1990, răul ce roade de multă vreme din spiritul Banatului, n-a fost curmat, nerenunţându-se la asimilarea şi nivelarea provinciei, prin diverse mijloace.

Povestea, pe care o poartă în suflet bănăţenii începe acum trei sute de ani. Atunci, la 18 octombrie 1716, prinţul Eugeniu de Savoia, învingător la Zenta şi Petrovaradin, intra triumfal în Cetatea Timişoarei pe care Mehmed Paşa şi a săi tocmai o părăsiseră, după un cumplit asediu. Trecuseră peste două veacuri de când…