Mircea Miclea, despre greva profesorilor: Ipocrizia crasă a președintelui și ministrului Educației o poate vedea acum toată lumea
„Susțin clar mărirea substanțială a salariilor, dar trebuie adăugate încă alte două condiții, dacă vrem să crească calitatea predării în educație”, atrage atenția fostul ministru al Educației Mircea Miclea, într-un scurt interviu acordat Edupedu.ro după ce sindicatele din preuniversitar au anunțat că peste 150.000 de profesori vor intra de luni, 22 mai 2023, în grevă generală pe termen nelimitat, din cauza salariilor. „Salarizarea trebuie făcută diferențiat, în funcție de prestația didactică”, iar „profesorii să devină angajații școlii”, a explicat profesorul Mircea Miclea.
Psiholog și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, Mircea Miclea a declarat ...