Mobilizare anti-sistem în Cehia! Proteste masive la Praga împotriva ajutorului acordat Ucrainei – VIDEO

  • Postat în Fapt divers
  • la 13-03-2023 11:14
  • 147 vizualizări

Mobilizare anti-sistem în Cehia! Proteste masive la Praga împotriva ajutorului acordat Ucrainei – VIDEO

Mobilizare anti-sistem în Cehia! Proteste masive față de „sărăcie” la Praga – VIDEO

Mii de persoane au manifestat la Praga împotriva guvernului ceh și a scăderii nivelului de trai, în cadrul unui eveniment intitulat „Cehia împotriva sărăciei”, la care protestatarii au criticat NATO și au cerut „pace imediată” în Ucraina.

La final, unii demonstranți au vrut să smulgă steagul ucrainean de pe clădirea Muzeului Național și au avut loc ciocniri cu poliția.

Oamenii au vrut să smulgă drapelul Ucrainei de pe Muzeul Național

Protestatarii au cerut demisia guvernului condus de premierul de centru-dreapta Petr Fiala, în timp ce Jindrich Rajchl a declarat că dorește un guvern care „să se uite mai întâi la interesele cetățenilor cehi”.

Imediat a venit poliția antirevoltă, situația a escaladat și s-au produs ciocniri cu protestatarii, în urma cărora poliția a reținut 18 persoane, iar doi agenți de poliție au fost răniți. De asemenea, a fost arestat un bărbat care avea un rucsac cu însemnele grupului rusesc de mercenari Wagner și cu litera Z, simbol al agresiunii ruse în Ucraina.

Cehii sunt furioşi și că guvernul ajută financiar Ucraina. Eispun că autorităţile întreţin astfel un război al unor străini, care adânceşte criza economică de la ei din ţară. Rata inflaţiei din Cehia a atins un nou record istoric, aproape 17%.

Spiritele s-au încins şi mai mult când protestatarii au văzut steagul Ucrainei arborat, în semn de susţinere, pe muzeele din piaţa centrală a Pragăi. „Cât de mult a costat războiului din Ucraina? În conflictul ruso-ucrainean, dumneavoastră (Guvernul – nr) doar puneţi gaz pe foc, în loc să încercați să obțineți discuții pentru pace”, s-a plâns un protestatar.

Cehii care cer guvernului să nu mai ajute financiar Ucraina pun, însă, la cale un nou protest.

National