Tribunalul Antena 3 a decis vinovatul în scandalul dintre președintele PSD Liviu Dragnea și premierul Mihai Tudose.
Realizatorul acestei televiziuni, Adrian Ursu, a susținut marți, după ce a văzut interviul cu Tudose, că premierul este ”preș la ușa DNA”, iar Guvernul pe care îl conduce are „o performanță lamentabilă”, la fel ca și cabinetul Grindeanu.
”Domnul Tudose aseară a făcut agenda, a dat niște răspunsuri care au generat agenda multor zile de acum încolo. Încearcă să pară lider, dar este de fapt, după cum am auzit din discursul său, preș la ușa DNA, ceea ce pe mine m-a dezamăgit ușor”, a spus Ursu, la emisiunea Sinteza zilei, citat de site-ul televiziunii.
”Cred că așa s-ar traduce la mine la țară. Un guvern cu o performanță lamentabilă, ca și Guvernul Grindeanu. Guvernul nu reușește să-și ducă la îndeplinire programul cu care a câștigat alegerile. Au venit cu un program cu care au reușit să convingă că e realist, dar acum nu reușesc să-l ducă la capăt”, a adăugat Adrian Ursu.
Și Mircea Badea, realizator Antena 3, a lansat un atac la premier. Badea a explicat, în pasa de la ”Sinteza Zilei”, de ce ar exista o așa mare diferență între încrederea românilor în PSD, respectiv încrederea în Executiv.
”Datele arată așa din două motive. Scorul mare la PSD din cauză de Codruța, scorul mic la Guvern, din cauză că e prost. Guvern prost, scor prost, PSD persecutat de Codruța, procent mare. O mare parte din populația României a votat cu PSD, PNL a ajuns la sub 20% pe bază de Codruța, penalii, penalii, cătușe, cătușe. Se menține asta, ca atare PSD e sus. Cred în acest sondaj (al lui Marius Pieleanu – nr.)” a spus Mircea Badea.
Din categoria:Politica