Preşedintele Federaţiei Patronale din Turism, Mohammad Murad, susţine că nu este de acord cu controalele din ultima perioadă ale comisarilor de la Protecţia Consumatorilor, care, dacă verifică zece unităţi hoteliere, iar nouă sunt în regulă, fac „mare tam-tam” pe cel cu deficienţe, lucru care duce la crearea unei imagini negative în domeniu, potrivit unor surse din presă.
Premierul Mihai Tudose a spus, citat de News.ro, că nu îi plac cei care taie în carne vie şi acolo unde nu este cazul, neavând nimic împotriva celor care acţionează cu bună-credinţă în interesul cetăţeanului şi al turismului.
Preşedintele FTRP a declarat ieri jurnaliştilor, la inaugurarea unui hotel de cinci stele în nordul staţiunii Mamaia, că nu este de acord cu controalele din ultima vreme ale reprezentanţilor de la Protecţia Consumatorilor, se mai arată în sursă.
„Controalele sunt o modă care văd că a dispărut, dar cu u...