Un moment surprinzător a avut loc în timpul conferinței de presă a Curții de Apel București, când o judecătoare a afirmat că mărturiile din filmul Recorder reflectă adevărul. Toți cei 13 membri ai Colegiului de Conducere au fost prezenți.
Este prima dată când reprezentanții Curții de Apel București (CAB) se exprimă public în astfel de circumstanțe. Conferința de presă a fost programată să înceapă la ora 12:00. Judecătoarea Raluca Moroșanu, la începutul evenimentului, a declarat că declarația colegului său, judecătorul Beșu, este autentică.
„Mă bucur să avem această întâlnire. Atât profesia de magistrat, cât și cea de jurnalist sunt guvernate de aceeași dorință de a descoperi adevărul.
O judecătoare ia cuvântul:
„Am 26 de ani de experiență în magistratură și sunt aici să-l susțin pe Laurențiu Beșu. Tot ce spune el este adevărat. Nu vreau să discut despre atmosfera de lucru, dar o parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine. Judecătorul nostru nu a fost ofițer acoperit; a fost magistrat toată viața. Ei știu că nu mint. Dacă nu îl susțin pe Laurențiu, mă pot crede pe mine.”
Arsenie continuă:
„Mulțumim, doamnă judecător. Așa cum am menționat, această conferință vine în urma evenimentelor din ultimele două săptămâni. Vrem să apărăm independența justiției și să atragem atenția asupra situației actuale.
Vrem să prezentăm dovezi care contracarează narațiunile manipulative și să evidențiem starea de legalitate. Cea mai gravă dezinformare se referă la modificarea completurilor.”
„Voi începe cu un caz important: cel al lui Vanghelie. A fost înregistrat la Curtea de Apel București în 2021. Judecătorul Voica Valerica a avut o schimbare obiectivă pentru că a câștigat un concurs, la fel și cealaltă judecătoare. Astfel, decizia a fost luată de un factor extern CAB. Este dreptul judecătorilor de a-și urma carierele. Judecătorul Răileanu a solicitat singur o schimbare de carieră, iar judecătoarea Andreea Ionescu a fost transferată pentru a echilibra volumul de lucru. A fost o decizie luată deoarece nu s-au administrat probe. Judecătorul Gargaria Anastasia, deoarece nu a motivat deciziile, nu a fost prelungită mutarea. La final, completul a fost stabil și cazul a fost soluționat, existând o soluție de prescripție și două de achitare.”
„Termenul general de prescripție pentru luare de mită s-a împlinit în 2017.”
Judecătorii au explicat că, fiind o infracțiune simplă, termenul a început să curgă de la data comiterii. Astfel, termenul de prescripție s-a împlinit în 2017. A da vina pe CAB pentru această prescripție, în contextul în care acesta era deja împlinit din 2017, este greșit.
În legătură cu judecătorul Beșu: „Referitor la soluția pe care judecătorul Beșu o critică, trebuie subliniat că CAB a salvat dosarul de la prescripție. O schimbare ulterioară de încadrare nu afectează competența CAB. O evaluare profesionistă a instituțiilor indică clar că soluția CAB nu riscă să fie afectată de prescripție. Încălcarea legii nu poate fi justificată de riscul de prescripție a răspunderii penale. Prescripția nu poate fi un motiv pentru a nu respecta alte reglementări din codul de procedură penală.”
Afirmatiile precum că „inculpații sunt scăpați” reprezintă o pronunțare anticipată. Judecătorul cunoaște soluția doar la finalul procesului.
Afirmatiile cum că judecătorii chemați la CAB sunt „sensibili” vor face obiectul unei sesizări către CSM, așa că nu vom dezbate această chestiune.
De asemenea, în legătură cu activitatea sa la Doi și un Sfert, am cerut informații de la instituțiile competente.
Un alt judecător, Paniog Daniel, a criticat CAB:
Purtătoarea de cuvânt a CAB a declarat pentru HotNews că „la conferința de presă va vorbi conducerea Curții de Apel București”, fără a specifica un nume anume: „Nu avem această informație”, a spus aceasta cu o oră și jumătate înainte de conferință.