Fox News l-a îndepărtat pe Tucker Carlson, cel mai cunoscut angajat al postului, jurnalistul care făcea cele mai mari audiențe din Statele Unite. Televizunea lui Rupert Murdoch a făcut asta nerupând contractul cu Carlson, preferând să-i plătească în continuare 20 de milioane de dolari anual. Carslon nu a acceptat acest preț al tăcerii și, la a doua sa apariție pe Twitter, a vorbit despre inculparea lui Donald Trump în dosarul documentelor secrete deținute după încheierea mandatului la Casa Albă.

Am asistat la primii pași dintr-un proces conceput pentru a-l pune pe Donald Trump în spatele gratiilor pentru tot restul vieții. Televiziunile de știri au relatat ”șocate” despre fiecare moment ca fiind ceva ”fără precedent”. Însă nu au fost șocate, știau că se va întâmpla asta. Toți cei care au fost atenți știau că asta urma să se întâmple. Era ceva inevitabil începând din 16 februarie 2016 – ziua în care Donald Trump și-a făcut un inamic mortal din cea mai puternică și mai mare organizație din istoria omenirii – guvernul federal american.

Nu a fost vorba despre vreo declarație a lui Trump despre imigrație, despre comerțul cu China sau despre violatorii din Mexic – acestea au fost subiectele care au dominat presa în 2016 – ”Trump este un rasist, trebuie să-l oprim”.

Aceste subiecte nu stârnesc îngrijorări la Washington pentru că politicile identitare nu înseamnă prea mult pentru guvernul permanent al SUA. Ceea ce contează – atunci și acum – este politica externă, invaziile, ocupațiile, războaiele prin procură – decizii care hotărăsc ce popoare vor prospera și care vor dispărea. Contează politicile de mii de miliarde de dolari, politicile care au transformat unele districte ale Washingtonului în cele mai scumpe suburbii din lume.

Asta contează cu adevărat la Washington și este un lucru evident, dacă îl privim cu atenție. Când apare o dezbatere despre orice altceva, de exemplu despre datoria Statelor Unite, ambele partide se aliniază pe niște poziții prestabilite și încep să țipe unul la altul. Însă când Congresul decide să înceapă un război – indiferent cât ar fi de nebunesc, de contraproductiv sau de rupt de interesele de securitate ale Americii – atunci liderii ambelor partide sar pentru a susține războiul ca niște clovni la circ.

Și apoi, acești lideri rămân agățați de putere, uneori vreme de decenii. Susțin războiul împotriva oricăror contraargumente, până când cineva suna clopoțelul și atunci încep să recunoască cu toții că, de fapt, războiul nu a fost o idee atât de bună, că am vrut să facem bine însă nu am reușit, dar că am învățat în schimb niște lecții importante. Este o scuză care, de fapt, nu este scuză, cu atât mai puțin o părere de rău, iar ea vine oricum după ani și ani de zile. Până la acest moment, nu este permisă nicio opinie diferită – aceasta este prima regulă la Washington.

Trump nu a respectat această regulă. Poate că nu știa de existența ei sau poate că nu i-a păsat de ea. Dincolo de asta, după șapte ani și jumătate, putem identifica precis momentul în care guvernul permanent de la Washington a decis să-l trimită pe Donald Trump la închisoare.

Iată ce a spus Trump în februarie 2016, în Carolina de Sud: ”Nu ar fi trebuit să mergem în Irak; am destabilizat Orientul Mijlociu. Au mințit. Au spus că sunt arme de distrugere în masă, însă nu era niciuna, iar ei știau că nu există asemenea arme”. Mulțimea amuțise. Poate oare să spună așa ceva un candidat prezidențial? Ei bine, Trump a spus-o și făcând asta și-a pecetluit soarta. Era singurul lucru pe care nu avea voie să-l spună, pentru că implica prea mulți oameni importanți dintr-o tabără și din cealaltă, oameni care în această materie făceau parte din aceeași echipă. Este vorba despre Hillary Clinton, dar și despre republicanul Paul Ryan.

Cei mai mulți membri ai guvernului permanent de la Washington au decis atunci că distrugerea lui Trump este cea mai importantă misiune din viața lor. Totul a început să depindă de asta, ia unii dintre ai au spus chiar public acest lucru. Alții nu au vorbit public, ci au mers pe altă cale – s-au îndreptat către Trump, nu s-au distanțat de el. L-au supt de energie, s-au băgat pe sub pielea lui, și-au dat seama că îi plac lingușitorii și i-au oferit lingușeli pentru a-i submina administrația acționând din interior.

Cu cât acești lingușitori îi gâdilau mai mult orgoliul, cu atât îl urau mai mult, în realitate, pe Trump și nu erau de acord cu viziunile lui. I-ați văzut pe holurile Casei Albe și la conferințele de presă, vorbind despre șeful lor Trump ca despre un monarh sau Dumnezeu. Erau parcă niște scene de la curtea otomană – imorale, decadente și false. Vicepreședintele Mike Pence, ambasadoarea a ONU Nikki Haley, secretarul de Stat Mike Pompeo, senatorul Lindsey Graham spuneau că Trump este un geniu vizionar, însă asta până în momentul în care Trump a pierdut puterea, iar lingușitorii și-au reluat rolul de susținere publică a agendei neoconservatoare.

Mike Pompeo l-a luat în derâdere pe Donald Trump, la Fox News, în cazul documentelor secrete. Fie ca istoricii fostului imperiu american să deslușească misterele acestor declarații ale lui Pompeo, cel care a fost atât secretar de Stat, cât și director CIA în administrația Trump. Sunt cele mai importante două poziții din guvernul federal și el le-a ocupat pe amândouă. Făcând asta, Pompeo a promis să susțină agenda președintelui. De ce? Pentru că așa funcționează o democrație. Nu este vorba despre președinte, ci despre alegători.

Însă Pompeo nici măcar nu a încercat să facă asta. De fapt, a subminat acțiunile lui Trump pentru pace și neintervenție în străinătate, a încercat să pună la cale războaie în alta țări – Iran, Rusia, Coreea de Nord – fără să-i spună lui Trump că nu este de acord cu ideile sale. În schimb, Pompeo l-a lingușit pe Trump – un om pe care îl disprețuia – în cel mai evident mod.

Pompeo știe că acuzațiile legate de dosarele secrete deținute de Trump se bazează pe minciuni. La Washington sunt clasificate până și informațiile despre Ziua Muncii. Iar asta nu pentru a face America mai sigură, ci pentru că este un sistem de caste, iar în această ierarhie tu ești de neatins. Pompeo știe asta și oricine lucrează la Washington știe asta.

Oare câte documente secrete despre războiul din Irak a aluat acasă vicepreședintele Dick Cheney? Oare câte dintre ele au fost citite de soția sa? Ea nu avea acces la asemenea informații. Nu vom ști niciodată răspunsul la această întrebare, pentru că Cheney nu va fi investigat vreodată și nici consilierii săi nu vor purta vreodată aparate de înregistrare când vor discuta cu el. Nu va fi condamnat niciodată. Firește că nu: Cheney este un neoconservator, iar Donald Trump nu este. Dick Cheney susține războiul cu Rusia, Trump nu susține acest război. Asta este diferența – restul este doar o distragere a atenției.

Inculparea lui Trump este un act politic. Este principalul rival al lui Joe Biden. Este preferat de 60% dintre republicani. Joe Biden face ceva ce niciun președinte nu a îndrăznit să facă. Folosește instituțiile de forță pentru a-și trimite la închisoare rivalul politic. Asta se întâmplă acum, iar cine va spune altceva va minte. Niciun om cu viziunile lui Trump nu poate ajunge la putere în SUA. Criticarea războaielor Americii te descalifică iar dacă conținui să faci asta, ajungi la închisoare.

Pentru politicienii republicani nu pare o pagubă: ei considerau oricum că Trump este exasperant și stânjenitor, iar finanțatorii campaniilor lor îl urau și ei pe Trump. Politicienii republicani nu se vor întrista dacă Trump ajunge la închisoare.

Însă cu alegătorii cum rămâne? Ce înțeleg ei din acest spectacol? Probabil vor înțelege că nu au nicio putere, pentru că nimănui nu-i pasa de ei. Se prea poate ca alegătorii să fi știut demult asta. Dacă aveți câteva zile libere, faceți o călătorie de vreo mie de kilometri prin America, în orice direcție. Cum arată lucrurile? Ar trebui să arate minunat, pentru că guvernul federal tocmai ce a cheltuit 6.500 de miliarde de dolari anul trecut. Este mai mult decât cheltuielile oricărui alt guvern a SUA. V-ați aștepta măcar la niște șosele ca-n palmă. Însă nu veți vedea așa ceva – sunt gropi peste tot în Jersey. Pare că ar fi Tegucigalpa înainte de investițiile chineze în reconstrucția infrastructurii din Honduras. Însă chinezii nu vin in America pentru a cumpăra șoselele și pentru a le reface.

Credeți că oamenii pe care îi veți întâlni în această călătorie vor părea prosperi și fericiți, pentru că trăiesc într-o țara foarte bogată. Însă mulți dintre ei nu sunt așa – unii par drogați, îi veți vedea împleticindu-se prin fața vitrinelor cu gratii ale magazinelor din micile orașe. Poate că vă veți întreba unde s-au dus banii.

Ei bine, s-au dus în în Fairfax, în Washington DC. Și, firește, o bună parte s-au dus în Ucraina, la Zelenski și la prietenii lui. Nu pentru că americanii au votat pentru asta, ci pentru că Joe Biden și aliații săi Chuck Schumer, republicanul Mitch McConnell, Paul Ryan și toți realizatorii emisiunilor TV cred că frontierele Ucrainei și infrastructura Ucrainei sunt mai importante decât țara în care trăiesc alegătorii lor.

Orice s-ar spune despre el, Donald Trump este singurul politician cu șanse să devină președinte care nu este de acord cu agenda războinică de la Washington. Din acest motiv au decis să-l scoată din joc înainte ca alegătorii să voteze pentru el. Chiar dacă nu va place Trump, chiar dacă ați prefera să muriți decât să-l votați pe Trump, distrugerea democrației noastre, a dreptului alegatorilor de a susține orice candidat doresc, chiar și unul care nu vrea război cu Rusia, ar trebui să vă dea fiori reci.

http://cotidianul.ro/