Serbarea scolara
Copiii veneau în număr mare la
serbarea scolara, chiar dacă puţini primeau premii. Sosi şi Niculae, având pe cap pălăria şi la brâu cureaua lui taică-său. O fată văzu şi îl arătă cu degetul, dar celelalte îşi văzură de ale lor. Jucau şotronul şi era rândul chiar al Irinei Boţoghină, care îi plăcea lui. Niculae o urmări un timp cum sare, dar fiindcă nu îl băgă în seamă le strică jocul.
În faţa şcolii se ridica scena pentru serbarea scolara, iar mai departe băieţii jucau unii oina, alţii fotbal. Sosiră domnul învăţător Teodorescu cu doamna şi toţi copiii îi salutară cu drag.
În cancelarie, însă, învăţătorul fu întâmpinat cu strigăte de director, domnul Toderici. Era foarte furios, pentru că învăţătorul voia să-i lase fiul repetent. În faţa tuturor colegilor, directorul izbucni în cuvinte urâte şi ameninţări.
Soţia învăţătorului se înfurie şi ea şi, după ce îşi spuse revolta, apucă în mână călimara cea mare de pe masă şi o aruncă spre director. Nimeri însă portretul regelui Carol al II-lea şi îi sparse geamul, murdărindu-l cu cerneală. Teodorescu îşi scoase soţia din cancelarie. Cei rămaşi încercară să liniştească lucrurile, până sosi preotul şi spuse că serbarea scolara poate să înceapă, fiindcă se strânsese lumea.
După ce Niculae plecă , Moromete ieşi la drum. Vorbi cu unul, cu altul, până sosi Cocoşilă. Acesta îi spuse să meargă şi ei la serbarea şcolară şi porniră încet spre centrul comunei. Pe drum, vorbiră despre politică, despre legionarii care voiau să ia puterea. Poposiră puţin şi la cârciumă, apoi ajunseră la şcoală.
În faţa scenei fuseseră puse băncile din clase. În primele rânduri stăteau fruntaşii comunei: notarul, perceptorul, agentul fiscal, agronomul şi alţii, care cu soţia, care fără. În spatele lor băncile erau pline cu oameni. Cei care nu avuseseră loc stăteau în spatele acestora direct pe pământ.
Serbarea scolara începu cu o cuvântare a directorului, presărată cu drăcuieli, din care se înţeleseră clar două lucruri. Că e rău de aceia care nu au carte şi că nici jumătate din elevii înscrişi nu frecventaseră cursurile în acel an şcolar. Spuse situaţia pe clase, se uită în catalogul clasei a patra şi, văzând că fiul său fusese totuşi trecut de invăţătorul Teodorescu, îl lăudă pe acesta că adusese elevii la şcoală. Când termină, directorul coborî de pe scenă şi îl trase pe învăţător într-o clasă goală, unde îi ceru iertare.
* * *
Premiul întâi
Serbarea şcolară continuă. Începând cu clasa I, învăţătorii începură să strige copiii cu premiul întâi, doi şi trei. Când veni rândul clasei a patra, învăţătorul Teodorescu se urcă pe scenă şi le vorbi tuturor. Le spuse că sunt oameni care nu îşi trimit copiii la şcoală fiindcă nu au nici ei carte şi nu cunosc importanţa învăţăturii. Alţii nu au cu ce să-i îmbrace şi să le cumpere cărţi. Toţi trebuie să facă orice şi să-i trimită la şcoală, nu trebuie toţi elevii să ia premiul întâi, dar să ştie ceva carte. Cei care nu au pământ să-i trimită la şcoala de meserii, la Miroşi, ori la şcoala de ucenici de la Atelierele Griviţa din Bucureşti. Acolo vor sta gratuit la cămin, vor primi gratis mâncare şi haine, dimineaţa vor învăţa carte, iar după masă vor învăţa meserie. După patru ani vor fi angajaţi la uzină. Aşa că oamenii să-şi trimită copiii să facă măcar patru clase.
Oamenii l-au ascultat pe învăţător cu multă atenţie. El începu apoi să anunţe premiile. La fete, premiul întâi a fost luat de Irina Boţoghină. Fata recită o poezie, dar lumea nu prea o asculta, discuta cele spuse de învăţător înainte
Nici Moromete nu era atent, aşa că rămase uimit când îşi văzu băiatul pe scenă şi îl auzi pe învăţător că anunţă premiul întâi la băieţi, Niculae Moromete. Băiatul primi coroniţa şi câteva cărţi, apoi încercă şi el să spună o poezie. După ce recită câteva versuri începu să tremure şi se prinse de catedra de pe scenă.
Moromete înţelese şi se duse fuga la el. Îl luă de mână şi îl scoase din curtea şcolii, în timp ce Niculae îi spuse, clănţănind, că avea un acces de friguri, două zile îl lăsa şi a treia zi avea accesul. Moromete, care nu băgase în seamă faptul că Niculae suferea de friguri, îl duse spre casă. Pe la jumătatea drumului, băiatul se lăsă pe vine, clănţănind neîntrerupt, şi scăpând coroniţa şi cărţile de la premiul întâi pe jos.
Tatăl adună lucrurile copilului, ştergând fiecare carte de haine. Niculae încercă să se ridice, dar se agăţă de taică-său spunându-i că ameţeşte şi îi e tare frig. Moromete îl luă în braţe şi îl duse acasă. Ilinca întrebă ce s-a întâmplat, dar Moromete nu îi spuse că are un acces de friguri, ci că a luat premiul întâi.
Băiatul începu să aiureze. Ilinca aşternu o cergă pe prispă, îl ajută pe Niculae să se aşeze şi îl înveli. Moromete îi dădu fetei cărţile şi coroniţa, iar ea mai întrebă încă o dată dacă e adevărat, nevenindu-i să creadă că frate-său mai mic a luat premiul întâi.
Sursa:Lecturi cenzurate
Copiii veneau în număr mare la
serbarea scolara, chiar dacă puţini primeau premii. Sosi şi Niculae, având pe cap pălăria şi la brâu cureaua lui taică-său. O fată văzu şi îl arătă cu degetul, dar celelalte îşi văzură de ale lor. Jucau şotronul şi era rândul chiar al Irinei Boţoghină, care îi plăcea lui. Niculae o urmări un timp cum sare, dar fiindcă nu îl băgă în seamă le strică jocul.
În faţa şcolii se ridica scena pentru serbarea scolara, iar mai departe băieţii jucau unii oina, alţii fotbal. Sosiră domnul învăţător Teodorescu cu doamna şi toţi copiii îi salutară cu drag.
În cancelarie, însă, învăţătorul fu întâmpinat cu strigăte de director, domnul Toderici. Era foarte furios, pentru că învăţătorul voia să-i lase fiul repetent. În faţa tuturor colegilor, directorul izbucni în cuvinte urâte şi ameninţări.
Soţia învăţătorului se înfurie şi ea şi, după ce îşi spuse revolta, apucă în mână călimara cea mare de pe masă şi o aruncă spre director. Nimeri însă portretul regelui Carol al II-lea şi îi sparse geamul, murdărindu-l cu cerneală. Teodorescu îşi scoase soţia din cancelarie. Cei rămaşi încercară să liniştească lucrurile, până sosi preotul şi spuse că serbarea scolara poate să înceapă, fiindcă se strânsese lumea.
După ce Niculae plecă , Moromete ieşi la drum. Vorbi cu unul, cu altul, până sosi Cocoşilă. Acesta îi spuse să meargă şi ei la serbarea şcolară şi porniră încet spre centrul comunei. Pe drum, vorbiră despre politică, despre legionarii care voiau să ia puterea. Poposiră puţin şi la cârciumă, apoi ajunseră la şcoală.
În faţa scenei fuseseră puse băncile din clase. În primele rânduri stăteau fruntaşii comunei: notarul, perceptorul, agentul fiscal, agronomul şi alţii, care cu soţia, care fără. În spatele lor băncile erau pline cu oameni. Cei care nu avuseseră loc stăteau în spatele acestora direct pe pământ.
Serbarea scolara începu cu o cuvântare a directorului, presărată cu drăcuieli, din care se înţeleseră clar două lucruri. Că e rău de aceia care nu au carte şi că nici jumătate din elevii înscrişi nu frecventaseră cursurile în acel an şcolar. Spuse situaţia pe clase, se uită în catalogul clasei a patra şi, văzând că fiul său fusese totuşi trecut de invăţătorul Teodorescu, îl lăudă pe acesta că adusese elevii la şcoală. Când termină, directorul coborî de pe scenă şi îl trase pe învăţător într-o clasă goală, unde îi ceru iertare.
* * *
Premiul întâi
Serbarea şcolară continuă. Începând cu clasa I, învăţătorii începură să strige copiii cu premiul întâi, doi şi trei. Când veni rândul clasei a patra, învăţătorul Teodorescu se urcă pe scenă şi le vorbi tuturor. Le spuse că sunt oameni care nu îşi trimit copiii la şcoală fiindcă nu au nici ei carte şi nu cunosc importanţa învăţăturii. Alţii nu au cu ce să-i îmbrace şi să le cumpere cărţi. Toţi trebuie să facă orice şi să-i trimită la şcoală, nu trebuie toţi elevii să ia premiul întâi, dar să ştie ceva carte. Cei care nu au pământ să-i trimită la şcoala de meserii, la Miroşi, ori la şcoala de ucenici de la Atelierele Griviţa din Bucureşti. Acolo vor sta gratuit la cămin, vor primi gratis mâncare şi haine, dimineaţa vor învăţa carte, iar după masă vor învăţa meserie. După patru ani vor fi angajaţi la uzină. Aşa că oamenii să-şi trimită copiii să facă măcar patru clase.
Oamenii l-au ascultat pe învăţător cu multă atenţie. El începu apoi să anunţe premiile. La fete, premiul întâi a fost luat de Irina Boţoghină. Fata recită o poezie, dar lumea nu prea o asculta, discuta cele spuse de învăţător înainte
Nici Moromete nu era atent, aşa că rămase uimit când îşi văzu băiatul pe scenă şi îl auzi pe învăţător că anunţă premiul întâi la băieţi, Niculae Moromete. Băiatul primi coroniţa şi câteva cărţi, apoi încercă şi el să spună o poezie. După ce recită câteva versuri începu să tremure şi se prinse de catedra de pe scenă.
Moromete înţelese şi se duse fuga la el. Îl luă de mână şi îl scoase din curtea şcolii, în timp ce Niculae îi spuse, clănţănind, că avea un acces de friguri, două zile îl lăsa şi a treia zi avea accesul. Moromete, care nu băgase în seamă faptul că Niculae suferea de friguri, îl duse spre casă. Pe la jumătatea drumului, băiatul se lăsă pe vine, clănţănind neîntrerupt, şi scăpând coroniţa şi cărţile de la premiul întâi pe jos.
Tatăl adună lucrurile copilului, ştergând fiecare carte de haine. Niculae încercă să se ridice, dar se agăţă de taică-său spunându-i că ameţeşte şi îi e tare frig. Moromete îl luă în braţe şi îl duse acasă. Ilinca întrebă ce s-a întâmplat, dar Moromete nu îi spuse că are un acces de friguri, ci că a luat premiul întâi.
Băiatul începu să aiureze. Ilinca aşternu o cergă pe prispă, îl ajută pe Niculae să se aşeze şi îl înveli. Moromete îi dădu fetei cărţile şi coroniţa, iar ea mai întrebă încă o dată dacă e adevărat, nevenindu-i să creadă că frate-său mai mic a luat premiul întâi.
Sursa:Lecturi cenzurate
