Se spune că dacă te cunoști pe tine însuți ești un om norocos, fericit pe alocuri și împlinit în părțile esențiale. Atunci când după ceva ani de zile ajungi prin diverse căi, metode și mijloace să știi ce cauți tu în viața ta și de ce ai anumite reacții și atitudini față de oameni și evenimente care ghiciți ce, tot de mintea omului sunt create, poți să comunici mai bine, poți să exprimi mai bine ce vrei să faci tu în spațiul pe care îl ocupi în lumea asta.

Însă indiferent dacă faci parte dintre luminații care se regăsesc în descrierea de mai sus sau încă nu știi prea bine de ce vii și de ce te duci la muncă, la școală sau la coadă la șomaj, în tine mereu va fi ceva care te va împinge cu o viteză mai mare sau mai mică să respiri, să mănânci, să citești, să iubești, să înjuri, să faci copiii, să îți cauți de lucru, să faci sport, să furi, să călătorești, să tai frunze la câini, să te îmbeți, să ajuți, să te sinucizi, să fii religios.

Acel ceva este în opinia motivația fără de care nu putem face nimic, ea stă la baza oricărui plan oricare ar fi el mai simplu sau mai complicat, e forța unei decizii, într-un cuvânt e totul. Cu siguranță că toți știm asta și că unii dintre noi suntem conștienți de puterea și importanța, iar alții o bagă în seamă doar când este vorba de motivația propriei persoane, dar omul nu trăiește singur, el se asociază fie ca vrea fie că nu vrea, și ajunge să facă parte din grupuri, din colective de alți indivizi asemănători lui însă și diferiți sau amestecați ca personalitate.

Cei care în opinia mea ar trebui să fie foarte, dar foarte atenți la importanța motivației în orice acțiune sunt șefii, subșefii, oameni care au în subordine un anumit număr de persoane, iar pe ei ar trebui să îi intereseze nivelul motivației celor care muncesc pentru ei. Nu este scopul acestei postări să demonstrez faptul știut de altfel că un om motivat și apreciat are o productivitate mult mai mare decât unul care este tratat ca un ambalaj sau dor ca mijloc de producție.
Un angajat motivat material sau apreciat de la o laudă și până la un bonus special va deveni mai conștiincios. E foarte important pentru cei care conduc să aibă destul creier ca să poată analiza și verifica practic care sunt motivele pentru care angajații lui ar munci mai cu spor. E posibil ca un angajat să lucreze mai productiv dacă i se schimbă culoarea scaunului de la birou, altul dacă i se aduce o orhidee pe pervazul ferestrei, sau poate cineva va avea o zi mai bună dacă în pauza de prânz e băgat în seamă și întrebat ce hobyuri are. Apoi pe partea financiară susțin că nu toți angajații trebuie plătiți de la un punct în mod egal, pentru că nu toți muncesc și au aceleiași rezultate, desigur ar fi ideal ca aprecierea în aceste cazuri din partea șefului să nu fie subiectivă și bazată pe grade de rudenie și încuscreli. Eu am o teorie, egalitatea, aducerea la același nivel a angajaților nu duce la productivitate, ba dimpotrivă (nu mă refer la egalitatea în drepturile recunoscute ci la motivarea lor)
Un bun șef trebuie să își cunoască oamenii care lucrează pentru el, care produc bani pentru el, este numai și numai în interesul lui, trebuie să știe până la urmă să fie chiar și cu riscul de a supăra pe cineva, un mic manipulator învățând ce are nevoie fiecare dintre angajații lui pentru a munci mai cu un elan plin de calitate.
Foarte muți șefi, mai ales cei la care funcția de propietr d eafacere este aceiași cu cea de manager cred că e mai de succes strategia cu care îți faci din angajați un fel de pseudo prieteni, devii confident, mergi la bere și la karaoke pentru a- crea angajatului până la final iluzia că el d efapt nu pentru bani vine neapărat la servici ci pentru atmosfera incredibilă creată de șeful/șefa lui. Iar bătălia pe o producție cât mai aleasă de scame culese de pe sacoul șefului este foarte acerbă și se dă fără milă.
E într-adevăr foarte greu să ajungi la un echilibru, să îți poți păstra un loc de muncă decent unde ești plătit pentru munca ta și nu prentru alte activități.