Se spune că dacă te cunoști pe tine însuți ești un om norocos, fericit pe alocuri și împlinit în părțile esențiale. Atunci când după ceva ani de zile ajungi prin diverse căi, metode și mijloace să știi ce cauți tu în viața ta și de ce ai anumite reacții și atitudini față de oameni și evenimente care ghiciți ce, tot de mintea omului sunt create, poți să comunici mai bine, poți să exprimi mai bine ce vrei să faci tu în spațiul pe care îl ocupi în lumea asta.

Însă indiferent dacă faci parte dintre luminații care se regăsesc în descrierea de mai sus sau încă nu știi prea bine de ce vii și de ce te duci la muncă, la școală sau la coadă la șomaj, în tine mereu va fi ceva care te va împinge cu o viteză mai mare sau mai mică să respiri, să mănânci, să citești, să iubești, să înjuri, să faci copiii, să îți cauți de lucru, să faci sport, să furi, să călătorești, să tai frunze la câini, să te îmbeți, să ajuți, să te sinucizi, să fii religios.

Acel ceva este în opinia motivația fără de care nu putem face nimic, ea stă la baza oricărui plan oricare ar fi el mai simplu sau mai complicat, e forța unei decizii, într-un cuvânt e totul. Cu siguranță că toți știm asta și că unii dintre noi suntem conștienți de puterea și importanța, iar alții o bagă în seamă doar când este vorba de motivația propriei persoane, dar omul nu trăiește singur, el se asociază fie ca vrea fie că nu vrea, și ajunge să facă parte din grupuri, din colective de alți indivizi asemănători lui însă și diferiți sau amestecați ca personalitate. 

Cei care în opinia mea ar trebui să fie foarte, dar foarte atenți la importanța motivației în orice acțiune sunt șefii, subșefii, oameni care au în subordi...