Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploiești organizează în perioada 2-3 noiembrie 2023, cea de a XXIII-a ediție a Simpozionului Național „TIMPUL ȘI OMUL”

  • Postat în Regional
  • la 30-10-2023 13:56
  • 139 vizualizări
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploiești  organizează în perioada 2-3 noiembrie 2023, cea de a XXIII-a ediție a Simpozionului Național „TIMPUL ȘI OMUL”
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Prahova la zi.

Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploiești, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează în perioada 2-3 noiembrie 2023, cea de a XXIII-a ediție a Simpozionului Național „TIMPUL ȘI OMUL”.

Deschiderea lucrărilor simpozionului, va avea loc joi, 2 noiembrie 2023, la orele 11.00, în sala Auditorium a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10.

La această prestigioasă manifestare științifică, care abordează o tematică referitoare la etapele importante ale orologeriei universale, cunoașterea exhaustivă a patrimoniului de orologerie veche din țara noastră, importanța restaurării și conservării ceasurilor, dar și complexitatea definirii Timpului ca noțiune fundamentală a existenței umane, participă invitați din țară, specialiști din muzee, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, colecționari și pasionați de orologerie, restauratori în domeniu, care vor aborda diferite teme legate de măsurarea timpului, invenţii şi inventatori celebri de ceasuri.

Comunicat: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente