Democraţia se află pe ultima sută de metri, oameni buni, şi tot pe acolo se află şi ultima noastră fărâmă de libertate şi demnitate.

Am sentimentul în fiecare zi că trăiesc în mijlocul unui popor bătrân şi neputincios, resemnat şi derutat, care aproape nici nu mai ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă, când i s-a frânt ultima oară sufletul ascultând o doină şi nici nu îşi mai aminteşte prea bine când a citit ultima oară versurile acelea ale lui George Coşbuc care îi dădeau puterea să mute munţii din loc: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, Să vrem noi sânge, nu pământ”.

Nu mai găsim puterea să mai luptăm aproape pentru nimic şi pentru ce ar mai trebui să luptăm când libertatea este o utopie, demnitatea un moft, iubirea de neam şi ţară este naţionalism extremist.

Oamenii nu îşi mai urmăresc visurile nu pentru că au îmbătrânit, ci au îmbătrânit pentru că nu îşi mai urmează visurile, iar cu concursul larg al generaţiei amorfe Facebook au uitat şi că nu există legătură mai sfântă decât frăţia dintre oameni. Animalele sălbatice îşi iubesc deopotrivă puii, dar să te înrudeşti prin legătura sufletului, a aspiraţiilor, dorinţelor, idealurilor şi nu numai prin aceea de sânge este apanajul exclusiv al Omului. Şi ce poate fi mai înălţător la un moment dat al vieţii fiecăruia dintre noi să nu mai vrem să ne rugăm pentru propriile păcate, ci pentru mântuirea omenirii întregi.

Sub pretextul toleranţei şi al umanităţii, Europei i s-a pregătit un cal troian cărui i-au fost deschise porţile, iar consecinţele vor avea un efect fatal pe termen lung… să privim aşadar spectacolul sinuciderii şi mai ales să apreciem că Europa o face cu dragoste şi pasiune.

Într-o lume în care numărul indivizilor inteligenţi şi educaţi este în continuă scădere, în era consumerismului şi a concupiscenţei, familia tradiţională este sistematic distrusă. Invocăm îmbătrânirea populaţiei ca pretext pentru migraţia popoarelor arabe şi asiatice, însă planul pus la cale de minţile diabolice care ne conduc au la bază dorinţa de a crea o rasă metisă, lipsită de valori, de identitate şi de principii, popoare de umanoizi fără coeziune şi interdependenţă, căsătoriile mixte fiind singura modalitate de a crea indivizi de acest gen.

Este ştiut că speranţa de viaţa în Europa este foarte ridicată, iar cuplurile tinere nu se grăbesc să aibă copii, mediile academice şi politice inoculând ideea că este o dovadă de egoism să îţi perpetuezi genele pe cheltuiala planetei, concepţie pe care omul modern şi educat a îmbrăţişat-o repede şi ca un gest de profundă implicare în viitorul generaţilor ne adăpostim sub umbrela mişcărilor ecologiste în demersul nostru măreţ. Astfel, europenii sunt îndemnaţi să renunţe pe cât posibil la maşină, să nu risipească apa, să nu risipească hrana, să nu mai folosească detergenţi şi lista este atât de lungă că, personal, după ce am lecturat-o, am ajuns la concluzia că fac umbră pământului degeaba.

Mai mult am aflat că un membru al Parlamentului European reprezentând Green Party din Marea Britanie spunea că „cei care călătoresc regulat cu avionul pun în pericol vieţile celorlalţi la fel de mult ca tâlharii care înjunghie oamenii pe stradă”.

Aşadar, un copil în plus al unei familii din Europa va fi un tâlhar în plus care va pune în pericol vieţile oamenilor şi care va consuma apă, mâncare, combustibil, copaci etc. Să ai copii este egoist, acesta este mesajul care ni se transmite şi ajungem la paradoxul că se discută din ce în ce mai mult despre creşterea populaţiei şi de continua scădere a resurselor naturale, însă Europa este cu mult în urma continentelor care contribuie la această creştere, populaţia musulmană triplându-se în ultimii 34 de ani.

Ceea ce se întâmplă acum în Europa este un plan pus la cale de foarte mult timp, iar acest plan are cum era şi normal un artizan.

Coudenhove Kalergi publicist, gânditor politic şi militant federalist european de origine austriacă este primul care a lansat ideea care se află la baza politicilor comunitare, aceea de a încuraja valurile de imigranţi paşnici ca o soluţie pentru natalitatea europeană scăzută şi a lipsei forţei de muncă. Având o personalitate puternică, a ştiut tot timpul să stea în umbră şi să îşi facă mesajul ascultat de către foarte multe personalităţi precum Konrad Adenauer, Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Winston Churchill, Aristide Briand, Gustav Stresemann, Carlo Sforza, Benedetto Croce, Denis de Rougemont, Salvador de Madariaga, Carl Burckhardt.

Planul a fost născut din propria sa frustare cu privire la etnie, el însuşi fiind rezultatul unei căsătorii mixte – tatăl diplomat austro-ungar, mama japoneză. Această frustrare a sa a dus la ideea de a susţine că rasa mixtă este o normalitate, nu o excepţie. Chiar Hitler l-a numit pe Kalergi „bastardul tuturor”.

Iată una dintre cele mai relevante teorii pe care o susţine Kalergi: ,,Omul viitorului va fi de rasă mixtă. Rasele şi clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spaţiului şi timpului. Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului similară ca aspect egiptenilor şi va înlocui diversitatea popoarelor şi indivizilor”.

Acesta sintetizează astfel trăsăturile metişilor: subumani, subspecii, infideli, cruzi, uşor de manipulat, uşor de dominat şi indispensabili pentru consolidarea elitei superioare.

Aşadar, sub haina principiilor umanitare s-a ascuns sistematic cel mai mare dezastru pentru bătrâna Europă.

În timp ce părinţii şi bunicii noştri se chinuie cu pensii mizere, iar pentru familiile tinere măsurile menite să încurajeze natalitatea sunt aproape inexistente, ele fiind doar prezentate pompos în programe de guvernare, programe care nu-şi găsesc niciodată aplicabilitatea, ni se impun cote obligatorii de emigranţi cărora să le acordam condiţii decente de viaţă. Tinerii sunt obligaţi să muncească 12 ore pe zi, obţinerea unui loc de muncă şi a unui venit decent în România este un deziderat greu realizabil, iar atunci când românii au ales să muncească în străinătate ştim toţi că nu au fost nici pe departe atât de bine primiţi, iar când este vorba de „tâlharii” care distrug sistemul de sănătate, în care dezinfecţia se face cu apă de ploaie, căci şi apa de la robinet este scumpă pentru noi, şi când ne mor copiii şi nimeni nu are un răspuns pentru asta, nimeni nu se revoltă, nimeni nu strigă, nimeni nu ia atitudine. Rămânem inerţi, ne închinăm la Dumnezeu şi îi mulţumim că nu ni s-a întâmplat nouă şi că suntem în viaţă… nu se ştie până când.

Aşadar, programele de guvernare ale ultimilor ani este cât se poate de clar: distrugerea sistemului de învăţământ pentru că oamenii educaţi sunt mai greu de manipulat şi distrugerea sistemului de sănătate… bolnavi şi tâmpiţi aşa ar trebui sau cel puţin să părem că suntem pentru a nu face notă discordantă cu cetăţeanul model de care are nevoie ţara şi pentru nu a consuma resursele care sunt, nu-i aşa, epuizabile pentru „tâlharii” ca noi. În caz contrar vom fi poftiţi frumuşel afară din ţara noastră, iar dacă nu ni se pare că muncim mult şi pe salarii mici, ni se oferă chiar sejururi în India, unde am putea învăţa lecţia supravieţuirii „pe doi lei”.

Viitorul este sumbru, iar ce ne-a mai rămas este fie să ne facem bagajele şi să mai vizităm pentru ultima oară bătrânul continent pentru a păstra vie amintirea de acum, fie să însufleţim spiritul rebeliunii în inimile europenilor pentru a nu asista neputincioşi la genocidul care se petrece sub ochii noştri.

Singura speranţă care ne-a mai rămas la acest moment este că românii sunt prea tineri pentru a trăi din amintiri şi că la un moment dat ne vom simţi mai onoraţi să ne fie frică pentru o secundă decât să ne fie ruşine tot restul vieţii pentru rolul de spectatori şi chiar de complici ai unui genocid programat, născut din nişte minţi bolnave şi diabolice ale unor indivizi frustraţi, cu idei machiavellice. Şi ca să-mi argumentez susţinerea, iată ce scria Machiavelli în Principele: „Dacă statele cucerite…. sunt obişnuite să trăiască în legea lor şi în libertate, ele pot fi stăpânite în trei feluri: întâi, să fie distruse, al doilea, să mergi şi să te aşezi acolo; iar al treilea să fie lăsate să trăiască după legea lor, luându-le o parte din venit şi punând o administraţie restrânsă care să le ţină prietene”.

Nouă, românilor, ni s-a spus tot timpul că suntem prea mici pentru războaiele prea mari ale altora, dar acum când mocirla lor ne-a ajuns şi ni se impune să ne scăldăm în ea, să dăm măcar o clipă dovada că preferăm să ne fie frică pentru o clipă de îndrăzneala de a spune NU, în locul ruşinii de a fi neputincioşi şi să nu uităm că nu trebuie niciodată să rămânem noi şi mai ales urmaşii noştri cobaii experimentelor unor frustraţi care nu au fost capabili de mai mult în viaţă decât de a-şi clădi fericirea pe neputinţa, bunul-simţ şi nefericirea altora.

Nu mor strămoşii niciodată,

Războiul lor în noi şi-l poartă,

Căci li-e ţărâna spulberată,

Dar nu li-e duşmănia moartă.

Octavian Goga – Strămoşii