Ne pregătim de scoală

Ne pregătim de scoală

Vacanța e la final și pentru noi se apropie prima zi de școală, prea repede dacă ma întrebi pe mine și prea încet dacă o întrebi pe Ana. Eu am emoții cât încape iar Ana așteaptă cu nerăbdare să: înceapă o dată școala că mă plictisesc în vacantă, exact vorbele ei. Știu că se plictisește la bunici pentru că este acolo de o luna jumate și a văzut/explorat tot de era de văzut așa că am început de săptămâna trecută să o las acolo doar dimineața iar după masa suntem acasă și am revenit la programul nostru normal de citit în fiecare zi. Avem mai multe cărți noi, voi vorbi azi despre cele pentru școală și sper ca într-o postare viitoare voi ajunge să scriu și despre restul.
Primul set de cărți cu tema început de școală este primit de noi de anul trecut de la Micul Cititor. Setul conține o cărticică cu alfabetul, o cărticică cu numerele până la douăzeci, un caiet cu peste 100 de stickere cu scopul de a ne pregăti pentru o zi de școală și un caiet de genul scrie și șterge care vine împreună cu un marker negru.


Cărticelele abc și One, Two, Three noi le-am folosit pentru a învăța diferite cuvinte în engleză dar am repetat și alfabetul, cântând The ABC Song adaptat la imaginile din cartea noastră. Starting School Sticker Book conține peste 100 de stickere și 16 pagini dedicate activităților specifice unei zi de școală, activități ca îmbrăcatul dimineața, făcutul ghiozdanului, prezența, ora de matematică, pauza de masă, ora de sport etc. Ana nu a primit acest caiet anul trecut, el a fost pus bine exact pentru perioada aceasta când vorbim și ne pregătim de școală și a fost foarte încântată de el, dar ce copil nu se bucură de așa multe stickere.


Wipe-Clean First Letters este un caiet de genul scrie și șterge care vine împreună cu un marker negru și pot să spun că este foarte rezistent dacă de anul trecut până acum încă arată aproape ca nou și a fost scris și șters destul de des. Nu știu cum sunt celelalte caiete din seria aceasta, dar mie îmi place acesta foarte mult deoarece literele nu sunt legate de imagini, iar noi îl folosim și pronunțăm literele în limba română. Pe fiecare pagină ne sunt prezentate maxim patru litere incluse în diferite forme, iar pe ultimele patru pagini toate literele sunt în ordine alfabetică. Fiecare literă are un punctuleț ajutător pentru știi de unde începe scrierea literei respective, lucru de mare ajutor Anei care începe aproape toate literele de jos în sus. Acest set sigur nu mai este în oferta Usborne având în vedere că este la noi de anul trecut din vară, dar am văzut seturi asemănătoare în oferta de săptămâna aceasta de pe Micul Cititor.


Cautând prin librăriile online alte cărți despre începutul de școală am găsit doar două, cărți despre care nu pot să zic că sunt super încântată dar la prețul redus de 10 lei cea cu Harry și 5 lei cea cu Prima zi de școală sunt bune de citit prințesei mele pentru a-și face cât de cât o idee despre ce înseamnă școala.

Harry și dinozaurii merg la școală de Ian Whybrow face parte din colecția Harry și dinozaurii de la editura RAO și este povestea unui puști simpatic și a dinozaurilor săi în prima zi la noua școală unde Harry ajută un băiețel care nu vorbește să își învingă timiditate. Cartea este potrivită pentru copilașii fascinați de dinozauri deoarece toți dinozaurii au nume ca Tiranozaur, Triceratops, Pterodactil etc. și sunt folosite cuvinte ca Jackozaur și sfârșitozaur, cuvinte care Anei i s-au părut amuzante. Vreau să spun că nu mi-a plăcut cum sora lui Harry îl face nătărău chiar pe a patra pagină, iar el îi lovește farfuria cu mâncare care se împrăștie, chiar nu știu de ce era necesar toată această atitudine tipic americană unde fratele mai mare chinuie fratele mai mic, eu zic că cartea era mult mai frumoasă fără această pagină. Eu am ignorat întregul paragraf și am inventat altceva deoarece nu am de gând ca Ana să audă din gura mea cuvântul nătărău și nici să învețe să fie rea cu alți copii. Nu pot să spun că recomand această carte dar nici că nu o recomand, nu e urâtă dar nu e nici foarte interesantă iar copiii din poze mi se par de grădiniță nu de școală la fel și activitățile lor. Am pus mai multe poze din carte în albumul de pe pagina de Facebook.

Prima zi de școală de la editura Girasol nu este o poveste, este mai mult este un fel de ghid care prin fraze scurte și pe înțelesul copiilor ne arată cum va fi prima zi de școală. Această carte mi-a plăcut mai mult deoarece are sfaturi foarte utile de genul, trebuie să păstrezi liniștea, ne jucăm fără să ne supărăm între noi și este foarte important să-ți faci temele. Sunt descrise chiar toate activitățile dintr-o zi inclusiv pauza și plecatul acasă doar după ce ai aranjat scaunul și ți-ai strâns lucrurile. La sfârșit găsim două activități pentru făcut acasă, un calendar și ștampile din cartofi dar și sfaturi sugerate de profesioniști pentru ca această experiență să nu fie traumatizantă pentru copii.

Noi ne-am regăsit în prima pagină care spune: de câteva zile, nu te mai poți gândi decât că în curând vei începe școala. Pun pariu că abia aștepți să-ți vezi toți colegii și profesorii. Ai o mulțime de lucruri pregătite pentru a le folosi în noul trimestru. Fă-ți din timp ghiozdanul! Vai ce se mai potrivește, școala este principalul subiect de discuție pentru noi, vorbim în special despre colegii Anei de la grădi care merg la aceeași școală cu ea și sperăm să fie în aceeași clasă, iar despre pregătiri pot să spun că până acum avem ghiozdan, caserolă pentru mâncare și sticlă de apă asortate și hăinuțe așezate frumos pe umerașe care așteaptă să fie purtate. După cum am spus mai sus am foarte mari emoții, dar aștept și eu cu nerăbdare să înceapă școala și sper ca Ana să fie încântată și să meargă cu plăcere.


Resurse:

  1. Seturile Starting School de la editura Usborne găsiți pe Micul Cititor
  2. Harry și dinozaurii merg la școală de Ian Whybrow pe elefant.ro sau Libris.ro
  3. Prima zi de școală de la editura Girasol pe elefant.ro sau Libris.ro