Răspuns: realizează un proiect măreţ, pentru 100 de ani, cea mai mare coproducţie la nivel naţional care s-a făcut pînă acum.
Spectacolul „Ne ştim de 100 de ani”, s-a jucat în week-end, la Reşiţa, cu sala arhiplină. Cel mai important proiect al Teatrului de Vest Reşiţa, realizat în colaborare cu Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad şi Asociaţia ATARAXIA Râmnicu Vâlcea, este finanţat de Ministerul Culturii prin Programul Centenarul Marii Uniri şi de AFCN.
„Ne ştim de 100 de ani” este un spectacolul regizat de Ștefan Iordănescu, pe un text de Vlad Tăușance, iar actorii reşiţeni Camelia Ghinea, Ana Maria-Cizler, Lucreţia Mandric şi Daniel Beşleagă de la Piatra Nemţ, Andrei Cătălin şi Andrei Brădean (Râmnicu Vâlcea), Iulia Alexandra Dinu şi Sorin Calotă ( Arad), au oferit reşiţenilor momente inedite.
„Ne ştim de 100 de ani” e un proiect de peste 100.000 de euro, care se întinde pînă în anul 2020 ce va fi jucat, anul acesta, la Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Arad şi Piatra Neamţ, iar în 2019 spectacolul se va juca în principalele Institute Culturale Române din Europa.
Spectacolul, total neconvenţional, este o imagine în oglindă a
realităţii contemporane, la un secol de la Unire: români
superficiali, dezrădăcinaţi, oportunişti, fripturişti, amatori de
chilipiruri între două sarmale, parveniţi şi stridenţi,
descotorosiţi de bunul simţ ancestral, ghicit mai mult din
documentele vremii.
În călătoria spre intimitatea poporului român, regizorul
Ştefan Iordănescu alege un start de teatru antic grecesc. Între
vestalele musulmane de pe aeroportul din Dubai, două bacante din
familia Aflăcău încearcă să ajungă la Bucureşti. Ciudat început,
după părerea mea, cu trimitere, spre descifrare, tocmai la Oracolul
din Delphi… Înveşmîntate cu abaya şi hijab-uri albe, siluetele
feminine te trimit cu gîndul la înmormîntare, la doliu, albul, în
cultura islamică, fiind culoarea doliului. Chiar fără mănuşi,
femeia fiind înveşmîntată pînă în vîrful unghiilor, ritualul
vestalic din debutul spectacolului te poate trimite la ideea morţii
culturii occidentale, în confruntarea cu valul islamic al
migraţiei, dar, repet, o scenă demnă de Oracolul din Delphi!
Aeroportul din Dubai este locul de întîlnire al personajelor
noastre: românca Borbely (Ana-Mari Cizler), ministru “delegat”,
femeie fatală, superbă, sexy, cea mai hot româncă de pe aeroport,
conştientă de calităţile ei şi ajutată de poziţia politică, cele
două moldovence, mamă şi fiică, prima băgăcioasă şi isistentă, cea
de-a doua, absolventă de facultate şi master, degeaba, dar trăind
sub papucul mă-sii, un pierde-vară, vlogger cu potenţial de
protestatar, intelectualul tînăr, scîrbit de sistem, angajaţii
companiei aeriene, şpăgari şi miserupişti şi, pată de culoare, un
preot din Alba, reprezentantul minorităţii oneste din ţară, aflat
într-o luptă inegală cu parveniţi libidinoşi, curve şi ahtiaţi de
putere.
Toţi cei opt sînt prinşi într-un reality-show, trăit de
curînd, textul scris de Vlad Tăuşance înglobînd chiar scena de la
Mitingul Diasporei, protestele #Rezist şi aberaţiile de Teleorman.
Cele trei scene sînt legate de statistica reală, “recitată” de
Andrei Cătălin, actor la Teatrul “Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea.
Momentele de sinceritate disonează crunt cu celelalte scene de
isterie colectivă care pot fi văzute, de fapt, 24 de ore din 24 la
televiziunile de ştiri. Tocmai aceste momente de sinceritate şi
vocea extraordinară a lui Andrei Cătălin, readuc spectatorul,
pierdut în cotidian, în sala de spectacol.
Camelia Ghinea leagă personajele între ele. Camelia este şi
angajată la compania aeriană, aeriană şi ea!, şi divă trecută de
prima tinereţe, ce trăieşte din amintiri şi ciupeală ieftină
alături de escrocii tranziţiei, şi ministru şi protestatar.
Complexă şi implicată, Camelia interpretează modelul româncei care
“se învîrte şi trăieşte binişor”: fără prea multă şcoală, griji,
caracter, morală. Poate cel mai dificil personaj din
spectacol!
Ne ştim de 100 de ani este o oglindă a societăţii româneşti
actuale. Problema ungurilor şi ţiganilor este pusă tranşant pe
tapet, discuţia despre unirea Banatului şi multiculturalitatea
acestui spaţiu, minunile! Ei, da, minunile, pentru că, probabil, la
100 de ani de la Unire, este o Minune că mai sîntem uniţi într-o
singură ţară! O replică de poveste: “Unirea merge prost pentru că a
fost făcută în post”!
Un spectacol care ne înfăţişează aşa cum sîntem. Un spectacol
deloc comod. Pe alocuri contondent ca o bîtă. Oare, ne ştim, de 100
de ani?
