Nea Costică – bravo lui!
FC Botoşani i-a oferit un tricou cu semnăturile
jucătorilor şi un abonament lui Constantin Ionescu, un taximetrist
care i-a returnat unui client o sumă importantă de bani uitată în
maşină.
Atunci când ne dorim o societate prosperă, trebuie să încercăm să o îmbunătățim fiecare dintre noi, în mod individual. Aceasta este lecția pe care ne-a oferit-o Constantin Ionescu, un taximetrist din Botoșani care, în mod altruist, a returnat clientului său o sumă importantă de bani, pe care acesta o uitase în mașina sa. Și, pentru că FC Botoșani susține oamenii de valoare ai comunității, l-am invitat pe domnul Constantin Ionescu la partida de sâmbătă, împotriva celor de la Oțelul Galați, oferindu-i un tricou semnat de către jucătorii echipei noastre, dar și un abonament pentru meciurile de pe teren propriu din acest sezon.
Domnule Constantin, vă suntem recunoscători pentru lecția de empatie și spirit civic acordată! Ne dorim ca fiecare dintre noi să acționeze întocmai, pentru a putea consolida o comunitate armonioasă!, a transmis clubul pe pagina sa de Facebook.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.