Sâmbătă seara, după un tur în pas grăbit prin oraș (am aflat că parcurg în acest tur 5 km), am mers la Muzeul de Istorie, această „incursiune” fiind posibilă cu prilejul acțiunii „Noaptea Muzeelor” ce are loc în peste 3000 de muzee din 30 de țări europene. Dacă te miri, ca și mine, că-s multe și care-s alea, află de pe Google că Europa are peste 34 sau 45 sau 49 de țări, depinde pe care le incluzi sau de cum numără fiecare repondent.
Am ales acest muzeu deoarece atât de mult timp a trecut de când l-am vizitat ultima oară, încât uitasem și ce trebuia să găsesc acolo. Inițial, la intrare, am presupus că este ceva gen „doi în unul”, fiindcă pe în fața straielor de epocă, am admirat de o parte și de alta lucrări de grafică și pictură. M-am gândit că renovează Muzeul de Artă, dar nu, aveam să aflu după vizită că și acela era deschis...