Nomenclatura sistemului: Leafă de peste 10.000 de euro lunar la stat pentru un post de vicepreședinte

Guvernul nu se dezminte și își continuă politica generoasă cu bugetarii, de această dată fiind create noi funcții la stat, cu venituri care pot depăși și 50.000 de lei pe lună.

Problemele cu care se confruntă Guvernul, de la criza energetică, inflația din ce în ce mai mare şi tergiversarea reformelor, nu îi împiedică pe aleșii aflați la putere să fie atenți cu precădere la crearea de sinecuri, unde numirile au loc prin decizii politice, nu prin concursuri.

Guvernul Ciucă a adoptat în ultima zi a lunii septembrie, fără să fie sesizat aproape de nimeni din zona politică, o ordonanță de urgență pentru „modificarea și completarea unor acte normative”, astfel încât instituțiile din zona economică să fie mai eficiente în gestionarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Erau vizate mai ales măsuri pentru reducerea ...