Din ce în ce mai mulți proprietari decid să instaleze camere video pentru a-și proteja locuințele și bunurile. Conform legii, supravegherea pe proprietatea privată este permisă, dar imaginile în care pot fi identificate persoane sunt considerate date cu caracter personal. Aceasta implică respectarea reglementărilor GDPR, care cer o prelucrare responsabilă: un scop clar, minimizarea filmării, informare și securitate.
Ce prevede legea pentru camerele de supraveghere montate acasă
Scopul sistemului trebuie să fie legitim – de exemplu, protejarea proprietății sau a siguranței familiei. Filmările „preventive”, fără o justificare reală, pot fi considerate excesive. De asemenea, unghiul camerelor trebuie să fie ajustat astfel încât să surprindă exclusiv curtea ta, fără a înregistra feroneria vecinilor, trotuarul sau partea carosabilă, cu excepția cazurilor strict justificate.
Proprietarul care instalează sistemul devine operator de date, având obligația de a informa persoanele care ar putea fi surprinse. Această informare se realizează prin semnalizare clară și vizibilă, care indică scopul, temeiul și responsabilitatea pentru prelucrarea datelor.
Neîndeplinirea acestor reguli poate atrage sancțiuni din partea autorităților competente în domeniul protecției datelor, iar persoanele filmate ilegal pot iniția acțiuni civile pentru recuperarea prejudicilor.
Obligații practice pentru proprietari
1) Instalează camere pentru un scop specific. Definește clar motivul pentru care ai nevoie de sistem (de pildă: prevenirea furturilor). Notează acest scop și păstrează-l constant, pentru a evita utilizări necorespunzătoare.
2) Reglează unghiurile camerelor corect. Asigură-te că înregistrezi doar perimetrul propriu. Maschează digital sau fizic zonele care ar putea captura proprietăți învecinate sau spațiu public.
3) Instalează panouri informative. Afișează, într-un loc vizibil, un anunț care detaliază scopul sistemului, identitatea responsabilului și datele de contact ale persoanei care se ocupă cu gestionarea drepturilor celor vizate.
4) Limitează durata de stocare. Înregistrările trebuie păstrate pentru o perioadă rezonabilă – de regulă, 30 de zile este termenul standard, cu prelungiri doar în situații bine justificabile (de exemplu, o anchetă în curs).
5) Restricționează accesul. Doar persoane autorizate ar trebui să aibă acces la imaginile înregistrate. Configurați conturi separate și parole puternice, iar accesul nejustificat este interzis.
6) Protejează sistemul. Actualizează firmware-ul, asigură criptarea accesului la dispozitive și arhivă, și stabilește proceduri pentru exportarea imaginilor atunci când este necesar.
7) Respectă drepturile persoanelor filmate. Acestea pot solicita informații despre prelucrare și, în anumite condiții, acces sau ștergerea unor înregistrări. Răspunde acestor cereri într-un termen rezonabil și păstrează o documentație a deciziilor luate.
8) Documentează conformitatea. Menține o scurtă evidență a setărilor (scop, zone acoperite, durata de stocare, cine are acces). Aceasta te va ajuta în eventualitatea unor întrebări din partea autorităților sau a vecinilor.
Un test util: dacă o cameră poate „vedea” constant dincolo de gard, reevaluează poziția. Ajustarea unghiului sau utilizarea funcției de mascare a zonelor te va ajuta să rămâi în conformitate cu legea și să eviți conflicte cu vecinii.
Reține că informarea nu este doar o formalitate; aceasta demonstrează transparență și responsabilitate. Iar regula de 30 de zile pentru stocare este o practică frecvent utilizată; păstrează înregistrările mai mult timp doar în cazul unei justificări clare și temporare.
Dacă te muți într-o locuință care dispune deja de un sistem instalat, verifică ce înregistrează, cine are acces și care este perioada de retenție. Obține informațiile de administrare și ajustează setările pentru a te asigura că sistemul funcționează conform reglementărilor de mai sus.