Nu am venit în viaţa asta să plătim facturi, să muncim ca nebunii, să ne certăm din orice prostioară, să colecţionăm cartoane cu multe ştampile, ci să învăţăm să iubim. Nu luăm cu noi decât iubirea dincolo. Nu luăm nici mobila, nici maşina, nici casa, nici... nimic. Sădeşte în suflet multă bucurie ca să ai ce flori să culegi mai târziu. Bucuria nu e ca valurile mării ce trec repede, nici ca floarea ce se ofileşte. Intâlneşte-te cu tine, descoperă-te, acordă-ţi timp conştient şi nu mecanic!
Copiii au deficit de ataşament parental care nu le
validează identitatea. Copilul când vrea atenţie sau timp de
calitate, ori se îmbolnăveşte ori face o prostie. Ceva face ca să-
ţi atragă atenţie. Şi e nevoie de atenţie pozitivă, nu de atenţie
negativă. încredere şi încurajare, şi nu ceartă. Nu suntem maturi
emoţional şi adeseori ne comportăm ca nişte copii. Indiferent ce
s-a întâmplat există un rost. Fugim de responsabilităţi pentru că
nu suntem liberi. Nevoie de libertate versus nevoie de control.
Suflete, te iubeşti pe tine? Te-ai acceptat, te-ai iertat? înţelegi
ce se întâmplă în viaţa ta?
Viaţa te izbeşte de toţi pereţii, cu sau fără voia ta.
Tu duci valul unde vrei şi poţi fi fericit. Omul e un mecanism care
acţionează la diferiţi stimuli. Putem ieşi din orice angrenaj creat
de noi sau de cei din jur. Avem nevoie de iubire necondiţionată şi
pură. Nu te mai lovi cu acceleratul din tine. Ieşim din programul
„maşina de cusut” şi schimbăm vibraţia, energia. Nu ne mai „lovim”
unul altuia piticii de pe creier. Inteligenţă raţională, maturitate
emoţională.
Blocajul energetic al corpului naşte emoţii negative.
Avem nevoie de depolarizare în mişcarea interioară, de sincronizare
prin procesul iertării. Un conflict biologic există în fiecare din
noi. Inversii psihologice, câştiguri pe care le avem din
comportament, autosabotare, sunt schemele în care ne învârtim
zilnic, activând sau dezactivând diferite emisfere ale creierului.
Ne arătăm că suntem tari pentru a ascunde durerea pe care o avem
înăuntru. Nu avem nevoie de cârje sau bastoane exterioare pentru a
ne sprijini sufletul şchiop.
Ura intră în noi ca şi iubirea. In fiecare zi te
descoperi, în fiecare zi te creezi. Ce descopăr eu îţi împărtăşesc
şi ţie. Vocea critică moare şi ne suntem propriul duşman. Ne luptăm
cu convenţiile, cu normele, cu regulile, cu standardele, cu
canoanele care ne îngrădesc libertatea interioară. Sentiment de
neputinţă în fata vieţii. Frica de Dumnezeu ucide si nu iubirea de
Dumnezeu. Ne sufocăm fiinţa pentru că nu vrem să fim spontani,
veseli şi buni. Orice problemă ai avea, dacă sapi în spatele
problemei ajungi la frica de moarte. Criticul intern moare la
canalele de iubire interne sau externe. Moartea nu e moarte, ci e
naştere, viaţă.
Lacrima este durerea care iese din tine şi de care
sufletul vrea să se elibereze. Nimeni nu ne face atâta rău aşa cum
ne facem noi. Inţeleg şi empatizez cu fiecare. Excesul de limită
generează revoltă pentru că înăbuşă creativitatea, vitalitatea,
spontaneitatea, naturaleţea, înţelepciunea. Ni se revelează orice
nevoie. Cel mai bun profesor este ultima ta greşeală. Dumnezeu îţi
arată locul comorii, dar tu trebuie să sapi!
Am învăţat să ofer, nu fiindcă am prea mult, ci pentru
că ştiu cum este să nu ai! Am obosit să caut. M-am oprit şi cred.
Mă conduce emoţia şi nu raţiunea. Nu poţi dărui iubire, dacă nu
eşti iubire. Lasă-te să curgi, iubirea vine de la sine! Respiri
iubire şi eşti fericit!
Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi,
multă bucurie!, Editura PIM, Iași, 2014
