Nu știu alții cum sunt, dar eu…
Nu, nu intenționez să vă povestesc despre amintiri din copilărie, nici din copilăria lui Ion Creangă, nici din copilăria mea.
Despre altceva aș vrea să vorbesc.
Multe din jurul nostru nu sunt așa cum ne-ar plăcea să fie. În zona unde locuriesc eu, de exemplu, trotuarele sunt „rara avis” (și dacă există pe anumite porțiuni, de obicei au maxim 50 cm lățime, iar din loc în loc câte un copac sau stâlp în mijloc!), șoferii circulă cu viteză mare pe drumuri cu două benzi în care de-abia au loc două automobile în același timp și loc, ce să mai zic de pietonul neinspirat (EU , adică) ce crede că are și el dreptul de a circula pe acolo…
Probabil că oricine are nemulțumirile proprii, legate fie de mediu, fie de drumuri, de societate, de politică, de administrația locală, de sistemul de educație sau de sănătate – nu există sistem ideal, așa cum nici om perfect nu există.
Problema nu este neapărat lipsa perfecțiunii – oricât am idealiza anumite perioade „de aur” din istoria omenirii sau anumite locuri sau societăți grozave din această lume, să nu uităm că se spune că „omul sfințește locul” și nu locul sau momentul determină fericirea oamenilor.
Deci nu lipsa de perfecțiune mă îngrijorează cel mai tare, ci atitudinea greu de înțeles (pentru mine!) a celor care doar se plâng continuu că „nu se face”, „nu se vrea” sau dimpotrivă – că „cineva” are tot interesul să nu ne lase – că noi, dacă am fi lăsați, am deveni buricul lumii și i-am depăși pe toți, dacă ne-ar lăsa! Trec peste lipsa de logică, ca să mă opresc doar la incapacitatea mea de a înțelege sau a accepta așteptările celor care au pretenția să se întâlnească cu toate lucrurile bune din lume în calea lor, fără însă a se implica în vreun fel în susținerea sau realizarea acestora.
„Nu știu alții cum sunt, dar eu”… am observat că, la întoarcerea în țară, îmi place până și aerul de aici, așa cum este, cu toată poluarea de toate felurile posibile, mai ales cea cu mirosuri și zgomote intruzive. Nu este o iubire necritică, nici oarbă sau mută, dar nu pot să nu tresar la contactul cu limba română și să nu sufăr când este schingiuită, nu pot să nu iubesc locurile unde m-am născut și am crescut, la bine și la rău, cum se spune în alte ocazii.
De aceea nu suport oamenii care doar împroșcă cu sentințe, acuze, jigniri, plângeri și dispreț față de semeni și de locurile și de situațiile pe drept criticabile, la fel cum nu se sfiesc să considere că au mereu dreptate și le știu pe toate, fără să dovedească vreodată ceva prin fapte evidente.
Și ajung iarăși la teoria mea cu a da și a lua.
Cel puternic este cel care dă, pentru că așa vrea și are de unde da și pentru că știe că poate oricând uumple locul lăsat liber de ceea ce deja a dat cu altceva, mai util, mai valoros, mai plin de satisfacții.
Cel care din obișnuință ia (uneori cu forța) este slab – pentru că nu are resurse interne suficiente să producă singur ceea ce are nevoie și atunci se uită în jur să vadă de la cine poate lua ceva – bunuri materiale sau imateriale – și așa se hrănește cu iluzia că este tare, că poate obține de la alții tot ce vrea. Iar când nu poate lua de-a gata ceva, se transformă în cel mai aprig contestatar – critică, acuză, jignește, agresează, conspiră, la limită trece de granița legii și intră în zone ilegale și obscure. Desigur, este profund nemulțumit când lucrurile nu sunt ideale, dar nici nu are vreo inițiativă și nici nu se implică voluntar în acțiuni care să aducă ceva îmbunătățiri.
Așadar, este bine să fim mulțumiți, indiferent de situație? Clar, nu! Doar nemulțumirea poate declanșa un oarecare progres. Dar este bine să fim mereu nemulțumiți, indiferent de situație? Iarăși, nu! Am fi la un pas de depresie și de alte tulburări mentale cu efecte foarte grave în timp. Concluzia este că pentru orice nemulțumire ar trebui să găsim soluții și să ne implicăm cumva în rezolvarea problemelor, prin idei și acțiuni aparent nesemnificative pe moment, nu doar să ne încărcăm cu energie negativă care treptat să devină frustrare, negativism sau agresivitate.
Simplu, nu?
„Gândește-te la cel mai descurajator lucru cu care te confrunți în prezent sau la cel mai mare proiect pe care pare că nu-l poți aborda. Uită de cum s-a întâmplat, uită de cum ai ajuns în acel punct, uită-te doar la ceas și înainte ca ora să se schimbe, fă un pas mic pentru a îmbunătăți situația. După ce îl faci, bucură-te de momentul tău de victorie și apoi mai fă încă un pas! În mai puțin timp decât îți ia să clipești, trecutul nu te va mai împovăra.” (Dan Pearce)