DIN CICLUL RADACINLE NAZISTE ALE UNIUNII EUROPENE.”PARINTII FONDATORI AI UE”. NAZISTUL WALTER HALLSTEIN,PRIMUL PRESEDINTE AL COMISIEI UNIUNII EUROPENE ARE O MARE STATUIE DE BRONZ IN PARCUL HERASTRAU!
Pentru ca tot se vorbește despre trecutul nazist sau fascist
si despre statuile facute unor astfel de personalitati negative, sa
vorbim despre capul din imagine, o mare statuie de bronz din parcul
Herastrau, unde sunt nemuriti „Părinții fondatori ai UE”.
Aici este vorba despre Walter Hallstein, primul Președinte al
Comisiei UE.
Documente oficiale ale Congresului S.U.A. si ale Tribunalului
de la Nuremberg pentru Crime de Razboi arata ca Al Doilea Razboi
Mondial a fost pregatit si facilitat financiar, logistic si tehnic
de catre cel mai mare si mai renumit cartel al petrolului si
medicamentelor de la acea vreme, si anume cartelul german IG
Farben, format din Bayer, BASF, Hoechst si alte companii
chimice.
La 25 martie 1957, Hallstein a fost numit unul dintre cei 12
„părinţi fondatori” – semnatarii
originari – ai „Tratatului de la Roma”, documentul de temelie
al „Bruxelles UE” la care a fost coautor.
La 7 ianuarie 1958, Hallstein a fost numit de către acţionarii
politici ai Cartelului petrolului şi medicamentelor, ca primul
președinte al aşa-numitei „Comisii UE”, cel mai înalt organism al
Comisiei Economice Europene (CEE) şi precursorul „Bruxelles
UE”.
Hallstein a fost un avocat proeminent al regimului nazist,
implicat in planificarea juridica si administrativa a Europei
postbelice sub controlul nazistilor si al elitei de la IG Farben.
Hallstein absolvise „Institutul Kaizer Wilhelm” din Berlin,
finantat de IG Farben. A facut parte din Rechswahrer (Asociatia
nazista a Aparatarilor Legii). In 1938, Hallstein a reprezentat
guvernul nazist in negocierile cu Italia fascista despre cadrul
legislativ pentru o dictatura extinsa asupra intregii Europe, din
care e suficient sa citam doar un fragment: „Ordinea de drept a
statului dictatorial (Fuhrerstaat sau „Marea Germanie”) are sarcina
de a proteja integritatea si sanatatea rasiala a poporului sau (…)
Rasa suprema trebuie sa fie protejata in mod special de rasa
evreiasca prin eliminarea acesteia din societate pentru totdeauna”.
Negocierile s-au desfasurat la Roma, unde avea sa revina mai tarziu
ca „parinte” al unei Europe „democratice”.
Grupul de lucru pentru Afaceri Externe Germania-Italia” la
reuniunea sa de la Viena între 6-11 martie 1939 a votat următoarele
principii [Thesen]:
• Fiecare popor (Volk) ca şi comunitate vie trebuie să rezolve
problema rasială (Rassenfrage) în concordanţă cu caracteristicile
sale spirituale şi rasiale (geistig und rassichen Eigenart). Pe
această bază, Naţional Socialismul şi Fascismul pretind dreptul de
a apăra cultura europeană şi de a o perfecţiona
• Ordinea de drept a statului dictatorial (Fuhrerstaat) are
sarcina de a proteja integritatea sănătatea şi sănătatea rasială
(Erbgesundheit) a poporului său. … Este sarcina Naţional
Socialismului şi a Fascismului să întărească în mod continuu
conştientizarea rasială prin educaţie spirituală şi morală profundă
(geistige und sittliche Erziehung).
• Rasa (supremă) trebuie să fie protejată în mod special de
rasa evreiască (Judentum) prin eliminarea acesteia din societate
(Volksgemeinschaft) pentru totdeauna, în scopul de a împiedica rasa
evreiască să manifeste vreo influenţă de orice fel asupra vieţii
celor două naţiuni (Germania şi Italia).
• Ideologiile universale şi cosmopolitane de cucerire a lumii
(Welthersschaftsplannen) ale rasei evreieşti sunt opuse
principiilor fără echivoc ale popoarelor german şi italian, aşa cum
au fost stabilite în Legile de la Nürnberg de la 15 septembrie 1935
(Germania) şi prin deciziile Marelui Consiliu Fascist de la 6
octombrie 1938 (Italia).
De fapt, până în vara anului 1938, Walter Hallstein a devenit
un strateg în probleme de drept şi politice, cheie a planurilor
coaliţiei Nazi/Cartel de a stabili cadrul dictatorial pentru o
Europă sub controlul Cartelului.
Toate datele despre acest caz le gasiti in cartea „Radacinile
naziste ale UE”, scrisa inclusiv de un supravietuitor din lagarul
nazist de concentrare si exterminare de la Auschwitz, cu numarul
6804, August Kowalczik. Cartea trebuie neapărat citita si o mai
gasiti in limba româna, inca. Ea poate fi descarcată de pe situl
„Ștafeta vieții” a Fundației Dr. Rath.
Interesant este ca fotografia lui Hallstein este luata de pe
situl fundatiei Konrad Adenauer, cunoscuta ca o promotoare a
„crestin-democratiei” in Romania, care-i spala in CV complet
trecutul nazist.
Nu o sa vedeti insa o reactie a Institutului E.Wiesel in
Romania, pentru ca preocuparile sale se indreapta spre oameni ca
Mircea Vulcanescu, Nichifor Crainic sau Petre Țuțea, repere ale
gândirii creștine din țara noastră.
Sursa : http://activenews.ro/