femeia de apă e un țesut nou nimeni nu știe cine l-a inventat ea își aduce doar aminte cum au așezat-o într-o bucată de albastru apoi au răzuit clopote să curgă peste ochiul ei argintul i-au înnodat cuvintele în speranța că vor opri pentru ei toate sensurile nu au văzut că-n pântec poartă lumină și născătoare au uitat-o într-un colț de lume pustiu și întunecat azi se mulțumesc s-o închidă în cerc punct într-o mare de întrebări nerostite
nume pe o pagină de jurnal îngălbenită - amelly
- Postat în Poezie
- la 05-02-2016 11:38
- 300 vizualizări