Se spune, fără a se insista prea mult asupra veridicităţii faptului, că la sărbătorirea aniversării lui Victor Hugo a fost organizată o mare recepţie la palatul Elysee, la care au luat parte, prezentându-şi omagiul, reprezentanţi ai tuturor na­ţiunilor. Marele poet se afla în imensa sală de recepţie, într-o solemnă atitudine de statuie, sprijinindu-şi cotul de marginea unui şemineu. Reprezentanţii naţiunilor se desprindeau unul câte unul din rândurile publicului şi îl omagiau pe maestrul francez. Cu o voce de stentor, un uşier îi anunţa: „Monsieur le Representant de L’Angleterre”, iar Victor Hugo, cu un tremolo dramatic în glas, spunea: „L’Angleterre! Ah, Shakespeare!” Uşierul continua: „Monsieur le Representant de L’Espagne”. Iar Victor Hugo: „L’Espagne! Ah, Cervantes! ” Uşierul: „Monsieur le Representant de L’Allemagne! ” Victor Hugo: „L’Allemagne! Ah, Goethe! „

Dar a venit şi rândul unui domn mic de statură, cu o înfăţişare cam rustică, rotofei şi cu mersul greoi. Uşierul a exclamat: „Monsieur le Representant de la Mesopotamie! ” Victor Hugo, care până atunci rămăsese impasibil şi sigur de sine, a părut tulburat. Pupilele sale neliniştite se roteau parcă scrutând universul, căutând ceva ce nu găsea. Dar, curând, publicul şi-a dat seama că Hugo descoperise acel ceva şi că era din nou stăpân pe situaţie. Într-adevăr, cu acelaşi ton patetic şi cu aceeaşi convingere, a răspuns la omagiul dolofanului reprezentant cu aceste cuvinte: „La Mesopotamie! Ah, L’Humanite!”

sursa: Jose Ortega y Gasset, Revolta maselor, traducere din spaniolă de Coman Lupu, Ediția a III-a, București, Humanitas, 2007