O informație interesantă ne transmite azi președintele Klaus Iohannis, după ședința CSAT. Anume că ”a cerut personal” aducerea de trupe franceze și americane în România, ca răspuns la evoluțiile din zonă. O informație care, pusă în conexiune cu o alta, mai veche, ridică anumite semne de întrebare. Începînd cu aceea dacă CSAT mai are vreun rost?

”Salut și cu acest prilej mesajele clare transmise inclusiv public de către Președintele Statelor Unite, Joseph Biden, și de către Președintele Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Statelor Unite și a Franței – parteneri strategici ai României – de a spori prezența în țara noastră, ca parte a răspunsului aliat la evoluțiile de securitate din regiune.

Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal și membri ai Guvernului le-am depus, inclusiv în cadrul discuțiilor directe pe care le-am avut în ultima perioadă.

Am spus-o constant și repet că suntem gata să găzduim o prezență aliată crescută pe teritoriul nostru” a spus Iohannis într-un discurs oficial.

De unde o primă observație îngrijorătoare: președintele României cere trupe străine pe firul scurt, de la alți președinți, fără a ridica problema respectivă, în prealabil, măcar formal, în CSAT, consiliu care nu s-a mai reunit din vara trecută, cînd cu retragerea din Afganistan. De fapt, CSAT nu s-a reunit azi doar după solicitarea de trupe a președintelui, ci chiar și după ce venise acceptul lui Macron.

Constituția spune, la art.119, că CSAT ”organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”.

După ce s-a întîmplat azi, putem vorbi de emascularea deplină a CSAT, devenit un organ decorativ, care doar ia act de deciziile gata luate de președinte, împreună cu un alt președinte străin.
Și nici nu se poate invoca o eventuală urgență, în condițiile în care Iohannis a convocat CSAT fără grabă, cu cinci zile înainte.

Pe de altă parte, Iohannis vorbește despre aducerea de trupe străine, ”ca parte a răspunsului aliat la evoluțiile de securitate din regiune”.

Doar că respectivele trupe sunt o marotă a lui Iohannis nu în contextul actual, ci dintotdeauna.
Iată ce scria el în volumul ”Pas cu pas”, în 2014, înainte de a deveni președinte:

”Rusia reprezintă astăzi o ameninţare la adresa stabilităţii globale şi consider că România trebuie să reacţioneze în perfectă concordanţă cu partenerii din NATO şi din UE. Intențiile preşedintelui rus de a rezolva conflictul din Ucraina prin crearea unui stat constituit din regiunile unde se confruntă forțele ucrainene şi rebelii pro-ruşi trebuie descurajate printr-o atitudine fermă a statelor UE şi a membrilor NATO(…) Să iei act conştient de gravitatea lui înseamnă, din punctul meu de vedere, şi să strângi rândurile cu parteneri puternici, care pot garanta respectarea legilor internaţionale în vremuri de conflict armat. Consider, aşadar, că, în ceea ce priveşte NATO, este necesară o creştere a prezenţei militare în România şi în Bulgaria”.

Demersul pe lîngă Macron de acum nu e, deci, impus de recentele tensiuni induse de Rusia, care se deosebesc destul de mult, în formă, de cele din 2014, și nici nu a fost rodul unei mature și îndelungate chibzuințe, împreună cu mari capi ai oștirii.

Ci este o soluție universală și atemporală a lui Klaus Iohannis, de pe cînd nu era președinte, ci doar primar de municipiu. Una respinsă vehement, bunăoară, de vecinii bulgari, în numele cărora vorbea și în 2014.

Chestiunea aducerii sau reducerii de trupe străine pe teritoriul unui stat nu e deloc una simplă, dimpotrivă. Ne amintim valurile imense stîrnite de decizia lui Trump de reducere a trupelor din Germania și relocare a lor în Belgia și Italia; ne amintim de opoziția multor japonezi, germani ori italieni, după al doilea război mondial, la existența unor baze militare străine pe teritoriile lor. Există beneficii de pe urma unor asemenea trupe, există și riscuri majore, care trebuie analizate la sînge înaintea unei decizii finale.

Iohannis a sărit lejer peste asemenea analize încă din 2014, fiind greu de crezut că își bătea capul cu ele la primăria Sibiu, unde lucra la vremea scrierii ”Pas cu pas”.

În acest caz, de unde vine, oare, obsesia permanentă a lui Iohannis de a instala cît mai multe trupe străine pe teritoriul României? (Bogdan Tiberiu IACOB)