Victor Ponta este o enciclopedie ambulantă. Nu exisă subiect de pe lume despre care el să nu aibă o părere. Ucraina, gazele, căldura în case, salata de gândaci, economie, inflație, iodul, rachete, pensii, ce va fi peste 10 ani, care e geopolitica azi – omul știe tot. Are microfon permanent deschis la televiziunea lui Sebastian Ghiță, inculpatul fugar cum îl numea Kovesi, despre care nu se mai știe nici dacă mai e fugar, nici dacă mai e inculpat. Ponta își gestionează cu grijă aparițiile, sare de la un post la altul, ni se bagă pe gât de trei ori pe zi, ca Ampicilina. Flecărește câte-n lună și stele, se screme să aibă umor, face pe deșteptul, pozează într-un guru al politicii. Are iluzia că face un mare hatâr muritorilor de rând dacă-i lasă să se adape din puțul gândirii sale.
Problema lui Ponta nu se rezumă la telecomandă – dacă nu-ți convine, schimbi postul și basta. Chiar dacă există riscul să dai de el peste tot. Cazul Ponta este un subiect nu pentru că apare des la televizor. E treaba lui ce-și face cu banii și e treaba editorilor ce invitați își aleg.
Cazul lui Ponta este un subiect pentru că aparițiile sale arată un mod toxic de a face politică, acreditează flecărismul, bârfa ieftină, forma fără fond. A fost 16 (!) ani deputat, 5 ani lider al celui mai mare partid din țară și 3 ani prim-ministru și, pohta ce-a pohtit, candidat la președinția țării…A fost dat de pământ și-acum încearcă să repete suișul. Amușinează în stânga și-n dreapta, să vadă unde poate găsi o gaură prin care să intre iar în hora puterii. La fel a procedat și acum douăzeci de ani, când, din simpatizant PNȚCD pe la Buftea a ajuns să-și comande costume ca să intre în PSD. „Ce să fac mamă dacă ăștia m-au chemat?”
PREMIERUL FLECĂRELII PE CORIDOARE
Ponta crede că investiția masivă în imagine cu doi ani înainte de alegerile 2024 poate să-i acopere văgăunile de caracter și să-i șteargă pasivul dintr-o carieră politică umflată artificial.
Or, trebuie să nu uităm că Guvernarea Ponta este aceea în care puterea binomului s-a instalat definitiv, iar statul paralel a devenit cancerul democrației. Mistuit de o irepresibilă sete de putere, Ponta a forțat moțiunea de cenzură din luna aprilie 2012 doar pentru a ajunge prim-ministru mai devreme cu 6 luni. Alegerile aveau loc în decembrie și victoria USL era previzibilă, dar Ponta s-a grăbit să ajungă în fruntea bucatelor, cumpărând voturile PDL-iștilor împotriva propriului guvern contra promisiunii de a-i trece pe liste pentru alegerile din decembrie. Ceea ce s-a și întâmplat, un sfert dintre cei care au intrat atunci în Parlament pe listele PSD fiind foști PDL-iști. A fost prima mare lovitură dată de Ponta propriului partid, infuzia de pedeliști creând frustrări în rândul pesediștilor loiali.
Acum o ține langa cu performanțele din perioada în care a condus Guvernul. Era anul 2012, după doi ani catastrofali în care regimul Băsescu împinsese economia la un stadiu față de care orice măsură normală la cap însemna o creștere. Iar în sala mașinilor la Guvern a fost adus prin detașare temporară Florin Georgescu, care era prim-viceguvernator al BNR. Pentru că guvernarea nu putea fi lăsată pe mâinile imberbului Ponta, Florin Georgescu a fost convins să treacă la butoane măcar o jumătate de an, fiind numit viceprim-ministru și ministru al finanțelor publice, astfel că lui i se datorează de fapt măsurile cu care se tot laudă și acum Ponta.
Bolnav de un carierism devastator, Victor Ponta a guvernat atent exclusiv la imaginea și cariera sa. Își mutase biroul pe coridoarele parlamentului, unde-și făcea mai toată ziua de lucru, mereu în căutarea unor microfoane și camere tv, dând interviuri și declarații fel de fel despre te miri ce.
Scopul deciziilor sale politice majore era de a-și securiza (sic!) puterea cu orice preț. Câteva exemple.
În 2012 a încheiat rușinosul pact cu Băsescu, cu care acesta a defilat pe la Bruxelles spre a dovedi că vinovații pentru suspendarea sa și-au recunoscut greșeala; tot atunci Ponta a acceptat cu mândrie lista la fel de rușinoasă de la Barroso, act fără precedent în istoria UE, ca președintele Comisiei Europene să dea ordine în scris unui prim ministru-ghiocel dintr-o țară membră-colonie.
În fața asaltului lui Macovei, Phill Gordon et Co. pe tema „fraudei la referendum” (acuză care s-a dovedit o mare gogoriță), Ponta s-a dat la o parte, arătându-l cu degetul pe Dragnea, care – caz unic în lume – avea să fie condamnat pentru cu totul altă infracțiune inventată decât aceea trecută în rechizitoriul procurorilor. Un membru al acelui Guvern Ponta, ministrul de Interne Ioan Rus, a rămas în istorie prin torpilarea referendumului de demitere a lui Băsescu, declarând oficial că numărul de alegătorilor înscriși pe listele electorale este suficient de mare pentru a nu se realiza cvorumul; iar alt ministru din acel Guvern, Daniel Constantin de la Agricultură, a semnat constituirea ministerului ca parte civilă în dosarul binefăcătorului său Dan Voiculescu, lucru pe care-l refuzaseră toți miniștrii anteriori. Cu timpul, s-a dovedit că prejudiciul stabilit de DNA și însușit de Constantin fără crâcnire fusese special umflat, pentru a-i putea da varanului un deceniu de pușcărie. Ponta a fost complice la aceste decizii mizerabile.
În 2013, același Ponta, care-și asumase interimatul la ministerul Justiției după plecarea Monei Pivniceru, a desemnat-o în fruntea DNA pe Laura Codruța Kovesi, conform voinței sistemului, deși numele acesteia stârnise deja o ostilitate generală în spațiul public. Era oficializarea actului de naștere al câmpului tactic.
În 2014, l-a împins pe Crin Antonescu în mantinelă și s-a autopropus el drept candidat la președinție, deși înțelegerea în USL era să candideze fostul lider liberal. Altă ispravă a biografiei politice a lui Ponta este că în mandatul său de prim-ministru, fostul președinte al PSD și binefăcătorul său Adrian Năstase, căruia îi datorează un nemeritat start-up politic, a fost condamnat de două ori – caz unic în lume. Nu se punea problema ca premierul Ponta să „intervină în justiție”, ci ca Guvernul Ponta, susținut de o majoritate parlamentară covârșitoare, să stârpească statul paralel și să dinamiteze prin lege Câmpul tactic. Ponta n-a făcut nimic în acest sens, ba, dimpotrivă, cu șmecheria pe care o are în sânge, a întărit acest sistem, i-a transferat hoteluri și vile, a populat cu SRI-iști instituții ale statului, le-a mărit lefurile, pensiile, privilegiile etc, etc.
Pentru ca el să se mențină la suprafață, Ponta a trebuit să se lepede de Năstase, Dragnea și Antonescu, precum și de o mulțime de lideri locali importanți, care stânjeneau sistemul prin autoritate și notorietate.
OCTAVIAN STIREANU/http://cotidianul.ro/
