Un fake-blog cu polemici şi
răutăţi, apropiat unui sindicat obscur, lansează pe piaţă
diversiuni multiple și atacuri directe la conducerea Societății
Române de Radiodifuziune. Minciunile sfruntate, povestirile
fantastice demne de puberii unei epoci uitate, prea devreme!, sînt
înseilate de salariați ai instituției bălăcărite sistematic.
Salariați, se pare, intangibili, care duc acasă cam de trei ori
salariul unui realizator într-un post teritorial!
Din păcate, în afară de
astfel de manipulări grosolane, nu doreşte nimeni să discute despre
serviciile publice audiovizuale. Despre viitorul lor, concret, mai
ales în contextul etatizării și al ieșirii din pandemie, o pandemie
care a ținut acasă peste 700 de salariați ai SRR fără de care...
s-a putut! Care sînt plusurile, minusurile, perspectiele? O
dezbatere, la rece, cu proiecte şi soluţii cred că se
impune!
Există în acest moment, doar
în Europa, aproape 7 mii de canale de televiziune tematice!
Tehnologiile revoluționare, cu impact major nu doar asupra
peisajului media ci și asupra celui al politicii, care au făcut
posibilă această enormă ofertă media fac astăzi extrem de necesare
serviciile publice audiovizuale. Toate monitorizările demonstrează
că, din punct de vedere jurnalistic, programele specializate ale
celor două instituții oferă, chiar în condițiile actuale, cea mai
echilibrată perspectivă asupra evenimentelor interne si
internaționale. Atîta timp cît se comportă ca posturi comerciale,
mai ales regionalele (nu exemplific), alergînd după rating și
contracte de publicitate, posturile publice nu pot pretinde o taxă
obligatorie: este incorect atît față de public cît și față de
posturile private.
Situația Televiziunii și
Radioului nu ține de bani decît într-un plan secundar. Problema
ține de natura misiunii lor și de percepția societății. O dovadă
certă este că nu au existat proteste publice în momentul eliminării
taxei! Precum în Grecia, odată cu desfiinţarea instituţiilor! Pe de
altă parte, Agenţia de Presă AGERPRES, finanţată de stat, este
lider de necontestat pe segmentul său, fără să abdice de la
deontologia jurnalistică!
Transparența și eficacitatea
funcționării SRR și TVR trebuie asigurate prin modificarea legii de
funcționare, așa cum o cer constant și rapoartele anuale ale Curții
de Conturi, care atrag atenția asupra ambiguității legislative în
care își desfășoară activitatea cele două instituții – care nu sînt
considerate pe deplin “publice”. Depolitizarea
mult cerută și trîmbițată, din cînd în cînd de unii sindicaliști
vopsiți, ar trebui să înceapă cu CONSILIILE DE ADMINISTRAȚIE unde
nu ar avea ce căuta reprezentanți ai partidelor politice. Doar
PROFESIONIȘTI în domeniu!
Apoi, se impune de urgență
schimbarea organigramei, ticăloșită de sforarul Ovidiu Miculescu,
prin care posturile teritoriale au fost DONATE unor manageri fideli
conducerii, aduși de aiurea, PE VIAȚĂ! Este, practic, un transfer
de proprietate publică, în privat. O privatizare frauduloasă și
penală!
Ar trebui discutat serios
despre unificarea celor două instituţii publice. Cu DA şi NU! Pe
puncte! În locul a două societăți separate, așa cum este acum,
audiovizualul public ar putea funcționa sub cupola unei singure
entitati". Modelul "ar duce la eficientizarea cheltuielilor, fiind
cel mai întîlnit în Europa". Din unificare ar rezulta o singură
societate, cu un singur consiliu de administraţie şi cu o singură
finanţare, eventual o nouă taxă pentru audiovizual. Unificarea ar
presupune o reorganizare a activităţilor "mai ales în zona
administrativă, tehnică, economică şi a serviciilor de suport, care
ar fi comune", dar şi o reorganizare la nivelul studiourilor
teritoriale care ar însemna resurse mai mari şi acoperire mai
eficientă a ariei de responsabilitate.
O fuziune TVR – SRR ar fi de
dorit. Ar exista o viziune comună a serviciului public, o strategie
comună. În acest fel calitatea şi relevanţa serviciului public vor
creşte. Nu mai vorbesc de posibilitatea de cross-promotion, care va
ridica profilul atît al TVR cît şi al SRR, campanii comune,
proiecte etc. ,utilizarea comună a rezervorului de talente
disponibil, dar şi sinergii de costuri: o singură conducere,
contracte unice – ceea ce ar duce la o putere de
negociere mai mare din partea TVR+SRR.
Cele două instituţii au mai
funcţionat împreună pînă în 1994, sub numele Radioteleviziunea
Română. Ele au fost separate odată cu apariţia Legii 41 de
organizare şi funcţionare a radioului şi televiziunii publice.
Pentru ca un astfel de proiect să poată fi pus în aplicare, este
nevoie de o schimbare radicală a acestei legi.
În prezent, TVR, instituţie
cu peste 2400 de angajaţi, are datorii istorice de peste 150 de
milioane de euro, în timp ce radioul public are
aproximativ 2.200 de angajaţi.
Personal, cred în
dispozițiile constituționale care garantează dreptul la informare
al cetăţenilor prin asigurarea surselor de finanţare a
principalelor mijloace de informare: radioul şi televiziunea
publice. Deci, cred că accesul la radiodifuziunea publică trebuie
să fie gratuit. Mai mult, cred că mass – media publice trebuie să
beneficieze de același statut ca și sănătatea, educația, cultura,
apărarea, serviciile de informații sau cele menținerea ordinii.
Solutia presei de calitate stă în zona nonprofit iar TVR şi Radio
Romania sînt obligate sa facă doar jurnalism de calitate. Exemplele
în Europa există: Radio France este o societate naţională de
radiodifuziune, constituită sub forma unui serviciu cu capital
public, al cărui unic acţionar este statul, în Olanda, în Finlanda,
în Islanda nu există taxă TV şi nu se lasă cu acuzaţii de încălcare
a libertăţii presei, În 2015, taxa s-a scos şi în
Ungaria.
Rolul radioului declarat de
la început - informarea, educarea şi divertismentul
- îşi atinge scopul în emisiunile transmise.
Urmarind să contribuie, în special, la formarea publicului,
emisiunea culturala "Universitatea radio", difuzată zilnic între
orele 19 şi 20, s-a transformat într-un nou post numit "Radio
Cultural", existent şi astăzi. De asemenea, s-a dezvoltat şi
reţeaua posturilor teritoriale în oraşe precum Iaşi, Craiova, Târgu
Mureş, Cluj, Timişoara, Constanţa, Brașov. Aici
intervine a doua discuţie esenţială: trebuie radiodifuzorul public
să susţină SINGUR canale tematice sau dedicate teritorial?
Posturile culturale, nu ar trebui susţinute şi de Ministerul
Culturii? Cele internaţionale de Ministerul de Externe? Cele
regionale de judeţele arondate? În acest fel, sume mult mai mari de
bani ar putea fi folosite în dezvoltarea principalelor canale ale
serviciilor publice audiovizuale!
Înainte de a arunca pe piaţă
sperietoarea cu desfiinţarea unor studiouri, cred că o dezbatere
serioasă trebuie să aibă loc!
