Ieri a fost o zi frumoasă. O zi plină in care am râs mult și am plâns de fericire. Am văzut oameni, am vorbit. Dar cel mai important : am petrecut ziua alături de voi!

Ne-am început ziua cu clătite făcute în mare parte de Andrei. Nu-mi vine să cred că deja sparge singur ouăle pentru mic dejun. Și reușește să facă acest lucru fără a-i rămâne coaja pe langa albuș. Apoi ne-am dus la canapea cu toții și surpriză: Amalia s-a urcat singura pe marginea ei. Câtă încredere și mândrie a arătat în acel prim zambet după ce a realizat că este la înălțime! Un an și 9 zile și a mai făcut un lucru pentru prima dată!

Au început amândoi un suie/coboară de pe marginea canapelei cu mult râs și multă ghidușie încât uitându-mă la ei am simțit un fior de recunoștință care s-a transformat într-o cascadă de recunoștință. Am inceput sa lăcrimez de fericire și i-am luat în brațe spunându-le pentru a mia oară cât de mult îi iubesc și cât de mândră sunt de ei.

Așa ne-a și găsit Alex. Îmi pare rău că nu a văzut momentul de la început. Am reușit să captez ceva din aventura noastră la canapea, dar esența acesteia era atât de vie in timp ce se petrecea încât cred că l-ar fi umplut de energie. Data viitoare.