Ce binecuvântare sunt oamenii simpli. Oameni de la care poți învăța naturalul, firescul, autenticitatea, scopul real al nostru pe pământ. Adesea, ei sunt foarte sinceri și ne pot șoca prin felul în care își pun înainte „mizeria” din ei, fără a încerca să o pitească în spatele unor false virtuți, așa cum facem noi, ceilalți, care spunem despre noi înșine că am aparține tagmei intelectualilor. Oamenii ăștia simpli își poartă crucea firesc, fără să cârtească prea tare, fără să simtă poveri care să le întunece mentalul, nevoia de a raționa tot ce se întâmplă în jur. Ei nu pierd vremea cu prea multe gânduri și nu se împiedică de propriile iluzii. Și chiar dacă se plâng că sunt săraci, neputincioși sau bolnavi, felul în care o fac nu le întunecă sufletul. Ce dreptate aveau sfinții părinți când spuneau că omul simplu este mai aproape de Dumnezeu. Este și normal cumva, căci lipsa existențialismelor obositoare te focuse...