Sări la conținut
BE

Benedek Hetti

Între 22.10.2025 și 29.10.2025, a publicat 12 articole, citite de 4.378 ori, cele mai multe scrise în categoria Personal (12 articole) .

Cele mai recente

Personal

Între mine și el

Într-un mod foarte bizar, el mă iubește mai mult. Deși pare mereu cel care pune sare pe rană, de fapt, în adânc, știe cum să se țină prins de inima mea ca și cum ceva ne leagă pe veșnicie. El …

Personal

Insomnie

din suflare de om purtată-n adâncse pune pe pleoape căldură de vis.Te topește, te-mbracă și-ți spune să stai,purtată prin colțuri de lună albastră;încerci să-ți lași gândul să fugă din tineși timid să adormi pe brațe de doruri.Dar golul ce seamănă …

Personal

Dorul

Și se-ntâmpla să-mi fie dor. O sete ce-mi usca și bătăile inimii; o tânjire ce-mi înmuia fiece atom, făcându-mă moale, ca zâmbetul de copil nou-născut. Aș fi fugit să mă agăț de El cu toată puterea, însă pașii n-aveau să …

Personal

Mă tem.

Mă tem. De ziua care stă să vină. De clipa-n care am să mă văd golită de toate cele ce s-au adunat în mine. De ceasul în care n-am să mă mai știu, de parcă nici n-am fost vreodată. Mă …

Personal

Oamenii simpli

Ce binecuvântare sunt oamenii simpli. Oameni de la care poți învăța naturalul, firescul, autenticitatea, scopul real al nostru pe pământ. Adesea, ei sunt foarte sinceri și ne pot șoca prin felul în care își pun înainte „mizeria” din ei, fără …

Personal

Ce bine că nu există Dumnezeu

anul 2011 – Ce bine că nu există Dumnezeu! am exclamat exaltată, însetată de dulceața patimii care mă învăluia cu putere. Și ce bine că nu sunt ca ceilalți, bisericoșii și fanaticii, care nu-și pot face din plăceri extaze și …

Cele mai citite

Personal

Dorul

Și se-ntâmpla să-mi fie dor. O sete ce-mi usca și bătăile inimii; o tânjire ce-mi înmuia fiece atom, făcându-mă moale, ca zâmbetul de copil nou-născut. Aș fi fugit să mă agăț de El cu toată puterea, însă pașii n-aveau să …

Personal

Insomnie

din suflare de om purtată-n adâncse pune pe pleoape căldură de vis.Te topește, te-mbracă și-ți spune să stai,purtată prin colțuri de lună albastră;încerci să-ți lași gândul să fugă din tineși timid să adormi pe brațe de doruri.Dar golul ce seamănă …

Personal

Mă tem.

Mă tem. De ziua care stă să vină. De clipa-n care am să mă văd golită de toate cele ce s-au adunat în mine. De ceasul în care n-am să mă mai știu, de parcă nici n-am fost vreodată. Mă …

Personal

Roțile de rezervă

Umblă printre noi, aplecați de spate, palizi și desfigurați, răpuși de propria greutate și neputință, oamenii „roți de rezervă”. Ei se disting de ceilalți prin mers, privire, grai, surâs, plâns și puterea de a iubi, toate înmuiate fără milă într-o …