OCCIDENTAL vs.ACCIDENTAL!

  • Postat în Fapt divers
  • la 15-12-2017 09:17
  • 347 vizualizări
OCCIDENTAL vs.ACCIDENTAL!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Nimic occidental/european în contestarea de stradă a consecințelor rezultatului unor alegeri libere, organizate chiar de perdanți.

Nimic occidental/european în respingerea unei propuneri pentru funcția de prim-ministru sub pretextul, obscur și neclarificat juridic, că personana ar reprezenta o amenințare la securitatea națională.

Nimic occidental/european în înlocuirea logicii formale cu logica penală și instaurarea celei din urmă ca element unic în evaluarea tuturor relațiilor din societate.

Nimic occidental/european în susținerea constantă și chiar în prezența fizică a unui președinte apolitic la proteste antiguvernamentale neautorizate, motivate de emiterea unui act normativ legal a cărui contestare a fost respinsă de trei ori la Curtea Constituțională, iar cercetarea penală aferentă emiterii a fost certificată ca încălcare a principiului separației puterilor în stat.

Nimic occidental/european în nesancționarea, ba chiar felicitarea elogioasă a unor instituții și persoane cu funcții publice care au încălcat repetat Constituția.

Nimic occidental/european în locul fruntaș în UE la condamnări CEDO pentru încălcări de drepturi și libertăți fundamentale.

Nimic occidental/european în refuzul insurgent de scoatere a autorității judecătorești de sub controlul politicienilor agreați și al serviciilor secrete.

Nimic occidental/european în transformarea forului legislativ într-o circotecă nevrotică, mobilată cu gesturi și acțiuni destinate exclusiv satisfacerii apetitului pentru populism al unui electorat trezit brusc din somn cu stridențe din trusa de scule propagandistice a celor mai rudimentare regimuri autoritare din istoria modernă.

Nimic occidental/european în completa conspirativitate a deciziilor în materia relațiilor internaționale și a poziționării statului în interiorul Uniunii Europene.

Mai nimic occidental/european în pro-europenismul/pro-occidentalismul neaoș.

Autor: Sorin Faur

Sursa: Sorin Faur


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente