Scenariu pentru teatru radiofonic
(şi note pentru teatru scenic şi film)
OCHIUL DIAVOLULUI
From Literatura | Mircea Batranu |
În vremuri tulburi, în situaţii de război, revoluţii sau crize
economice grave urmate de falimente, se mişcă masiv bani, bonuri de
tezaur şi chiar tezaure. Unele operaţiuni sunt destinate formarii
fondurilor speciale destinate serviciilor secrete sau intereselor
de stat. Există însă operaţiuni ale unor bancheri (gulerele albe
din bănci) care, beneficiind de vremurile tulburi, transferă valori
în aşa manieră încât să li se piardă urma. Aceste operaţiuni se
numesc inginerii bancare deşi nu au nicio legătură cu ingineria. Ar
trebui să se numească hoţii bancare.
Bancherii care se ocupă de astfel de operaţiuni, înlocuiesc
aurul sau bonurile de tezaur cu alte bonuri care-şi vor pierde în
timp valoarea, prin tranzacţii succesive. Uneori, ei au alte metode
de a pierde urma tezaurului.
Multe bănci au dat faliment în perioada dintre cele două
războaie mondiale. Băncile din România nu au făcut excepţie,
intrând în hora falimentelor.
Odată cu ele, s-au risipit fonduri sociale, fonduri de pensii
şi sănătate, fonduri ale sindicatelor. N-a răspuns nimeni în
instanţă pentru asta iar controalele Băncii Naţionale au albit
urmele. Ceea ce s-a pierdut a rămas bun pierdut!
A venit Al Doilea Război Mondial, apoi s-a schimbat regimul.
Cei puţini, angrenaţi în aceste furturi, au pornit prin lume să-şi
recupereze tezaurele.
În România, o vorbă din bătrâni spune că „Banul e ochiul
Diavolului” şi că îţi ia minţile.
În acest scenariu veţi vedea că „Ochiul diavolului” este codul
unui sistem, un cod care va deschide tezaurul unei bănci din
Elveţia, unde este ascunsă o parte din tezaurul unei bănci
falimentate. Cu mare atenţie veţi descoperi că de fapt “Ochiul
diavolului” este nu numai codul unui sistem ci chiar sistemul de
fraudă bancară.
Faptul că multe evenimente seamănă cu falimentul Băncii
Marmorosch-Blank din anii 30 ai secolului trecut iar intervenţia
Băncii Naţionale a şters urmele, poate fi întâmplător. Scenariul nu
este o anchetă asupra falimentului Băncii Mormorosch-Blank şi al
furtului fondurilor speciale depuse acolo. Dar unele evenimente se
potrivesc ca turnate.
Aşa numita mafie a gulerelor albe din bănci nu numai că şterge
urmele dar zeci de ani evită să discute orice subiect pe teme de
fraude bancare!
Comorile ascunse ale fraudelor bancare devin ţinta vânătorilor
de comori iar aceştia au succes dacă provin sau au legături strânse
cu mediul bancar!
Lucrurile seamănă uimitor de mult cu ceea ce se-ntâmplă acum
în lume. Suntem în plină criză mondială.
++++ ACEST SCENARIU A FOST SCRIS IN MARTIE 2011++++
++++ ACEST SCENARIU A FOST SCRIS IN MARTIE 2011++++
*****
Personaje (3F/2M):
Ivan, economist într-o bancă, 50 ani, un
tip mediu, cu ochelari de vedere, chel, timid, tipul de finanţist
rece şi calculat, pedant. Este căsătorit cu Margareta. În
situaţiile tensionate se bâlbâie. Nu fumează şi bea rar dar numai
whisky.
Margareta, soţia lui Ivan, profesoară de
geografie, 50 ani. O femeie modestă, discretă, empatică. În
momentele tensionate plânge.
Izabella, avocat, 35 de ani, divorţată.
Preţioasă la vorbă dar extrem de volubilă. Arogantă de multe ori.
Este o şatenă cu păr bogat, ridicat într-un coc. Voluptoasă. În
momentele de tensiune face crize de isterie şi plânge.
Manuela, dansatoare, 21 de ani, face parte
dintr-o trupă de hip-hop. Nonconformistă şi libertină. Mestecă tot
timpul gumă (Chewing Gum). Tunsă periuţă. Poartă piercing-uri în
ureche sub forma mai multor ineluşe.
George, pictor, 40 de ani, slab, barbă şi
plete hippie, genul rebel. Poartă o bentiţă pe cap şi un tricou. Pe
amândouă scrie Che Guevara. E fumător şi are unele probleme cu
alcoolul. Acesta e rolul lui în piesă.
*****
Acţiune
Un grup de turişti vizitează o peşteră. În timp ce ghidul le
prezintă resturile scheletice ale ursului peşterilor, încep să se
audă zgomote şi trosnete venite din adâncul pământului. Apoi, se
deschide o trapă şi un grup format din Ivan, soţia lui Margareta,
avocata Izabella şi dansatoarea Manuela, cad într-o cavernă, la
distanţă unul de altul. În cavernă se află George, un pictor care a
devenit explorator şi caută o comoară în peşteră. Pe fondul
situaţiei desperate în care se află, între cei din cavernă apar
tensiuni, dispute dar şi idile. Ei încearcă să se salveze, căutând
o ieşire.
Ivan găseşte comoara căutată de George dar numai George
cunoaşte secretul ei. Semnul căutat de George este textul „Ochiul
diavolului” scris pe o obligaţiune emisă de o bancă, acum o sută de
ani. Când se bucurau de aurul găsit, are loc o implozie şi pământul
se prăbuşeşte, înghiţind comoara. În ultimul moment eroii reuşesc
să se salveze! Odată cu implozia se deschide şi o galerie care le
asigură ieşirea din cavernă. Sunt totuşi fericiţi că au scăpat cu
viaţă.
Numai George ştie că obligaţiunea pe care o are în buzunar şi
pe care scrie „Ochiul diavolului”, îi asigură accesul la depozitul
unei bănci din Elveţia. Dar ce este sau cine este de fapt Ochiul
Diavolului?
*****
Ochiul diavolului – Sinopsis
Unitate
|
Personajele
|
Decorul
|
Actiunea
|
Obs
|
Actul 1
5 scene
|
Margareta,
George,
Izabella,
Manuella
|
INT.
ÎNTUNERIC.
CAVERNA-1
|
În urma deschiderii unei trape într-o peşteră, câţiva
turişti cad într-o cavernă. Margareta, profesoară, îl găseşte pe
George, un pictor căutător de comori, rănit la picior. Apoi o
descoperă şi o aduce pe Izabella, avocat de profesie. Altă turistă,
Manuela, dansatoare, căutând o ieşire din cavernă, ajunge lângă
ceilalţi. Între ei patru au loc dispute datorită orgoliilor şi
situaţiei. Fac totuşi un plan de salvare împreună. Margareta şi
Manuela pleacă să caute o ieşire din cavernă. Rămaşi singuri,
Izabella ajunge în braţele lui George.
|
Time
20-25 min
|
Actul 2
4 scene
|
Ivan, Manuela,
Margareta,
George,
Izabella,
|
INT.
ÎNTUNERIC.
CAVERNA-2
|
Ivan, soţul Margaretei, a căzut în altă parte a
cavernei. Căutând o cale de salvare, descoperă un schelet şi o
comoară. Apare Manuela. Împreună reuşesc să deschidă unul din
cufere. Lingourile de aur le iau minţile. Ivan cântă şi Manuela
dansează de fericire. Apare Margareta iar apoi Izabella şi George.
Orbiţi de aur, îşi fac planuri de viitor.
George caută obligaţiunea pe care scrie „Ochiul
diavolului”, pentru că el ştie ce ascunde înscrisul. Pământul se
prăbuşeşte şi înghite comoara dar deschide o galerie iar pe acolo e
salvarea lor.
|
Time
25-30 min
|
Actul 3
1 scene
|
George,
Izabella
|
EXT.
LUMINA ZI.
TERASA
|
După un timp, pe terasa unei cafenele din Zurich, George
îi explică Izabellei secretul peşterii şi al comorii, valoarea
obligaţiunii şi cine e de fapt Ochiul diavolului.
|
Time
10 min
|
Decoruri:
CAVERNA-1 Cavernă, sală mare,
bolovani şi pietre pe jos, un perete stâncos în spate, un singur
plan în faţă, central, toată acţiunea se desfăşoară în planul
central. Intrarea personajelor este din spate în planul central, în
faţă.
CAVERNA-2 Cavernă, stalagmite,
stalactite şi coloane, perete stâncos în stânga, plafon cu
stalactite, trei planuri de acţiune:
1.în stănga, faţă, lângă perete, trei
cufere legate cu lanţuri şi lacăte, o lespede de piatră care
ascunde cuferele de vederea din zona centrală, o coloană, un
bolovan, două stalagmite mai în spate
2.central, faţă, un schelet pe jos în nişte
haine uzate, oase de câine, un rucsac, un bolovan mare care-l
separă de planul trei, din dreapta
3.în dreapta, pietre pe jos, două coloane
mai în spate
Intrarea personajelor este din spate în planul din
dreapta.
TERASA Terasă cafenea, trei mese,
una central în faţă, două mai în spate, flori şi gard viu, stâlp
iluminat clasic, cu lampadar, un gard şi-o portiţă din fier forjat,
un perete în spate pe care se vede scris CAFEE.
*****
vezi prezentare Google books Ochiul
diavolului
Urmareste proza scurta | scenarii | carte