A încetat din viață Constantin Nicolescu, unul dintre oamenii de frunte ai Argeșului. Înainte de a fi director general, lider de partid, prefect sau orice altceva, Nicolescu asta a fost – un om de frunte al județului, o referință, un criteriu de comportament uman. Cald, prietenos, săritor la necazuri, jovial, deschis. Iubea argeșenii, iubea oamenii, iubea binele. Avea pentru fiecare o vorbă bună și-un gest prietenesc ca o bătaie pe umăr. „Ce faci, bărbate?”, te întâmpina zâmbind și punctual ca un ceas elvețian, în pragul ușii.

Era inepuizabil în dedicarea sa în slujba oamenilor și a comunității. Un om de frunte de care o mână de derbedei ai justiției și-au bătut joc. Alături de zeci de primari și viceprimari de comune, lideri politici și salariați ai CJ Argeș, Constantin Nicolescu a fost hărțuit de DNA timp de 12 ani într-un dosar ticluit pentru proiectele de modernizare a unor comune ale județului.

Dosarul respectiv a mitraliat jumătate dintre liderii locali ai PSD Argeș. Dosarul a fost deschis în 2011, fiind fabricat cu ajutorul SRI, așa cum s-a lăudat însăși DNA. A fost ținut la dospit 4 ani și trimis în instanță abia în 2015. Adică în an preelectoral, taman la fix în pregătirea alegerilor locale din 2016, la care statul paralel spera să scape de hegemonia pesedistă în acest județ. În loc de proiecte de modernizare, primarii aveau să apară în fața concetățenilor cu dosare penale.
Constantin Nicolescu a fost târât în anchete până l-au terminat.

Se născuse în 1945, într-o comună din nordul județului, în Mușcel, cum zic băștinașii locului. Era al șaptelea născut într-o familie cu 11 copii. Și-a legat de tânăr destinul de industria auto. A început de jos, frezor-sculer, apoi mecanic auto punți ARO la Uzina Mecanică Muscel.
După absolvirea, în 1973, a Institutului de Învățământ Tehnic Pitești, specializarea „Întreținere și reparații auto”, este numit tehnolog la Serviciul Tehnic al Uzinei de Autoturisme Dacia Pitești. Apoi, timp de un an este reprezentantul Uzinei în Columbia, țară în care la acea vreme exportam masiv autoturisme Dacia.
Din 1974 lucrează în grupul care coordona toate unitățile din țară care asigurau asistență tehnică pentru Dacia (IATSA). A ocupat diferite funcții, până la cea de director general (1979-1985). Din 1985 a fost director comercial la Centrala Industrială de Autoturisme, coordonator al activității de comerț exterior și interior. Între timp, absolvise cursurile ASE, Facultatea de Comerț, specialitatea Relații Economice Internaționale (1978), cursuri post-universitare de specializare în management-marketing internațional la ASE (1979) și de organizare și conducere a activității în industrie (1986).

Din 1990 a fost manager și director general la S.C. Grupul IATSA SA Pitești.
Am insistat pe aceste elemente de biografie pentru a arăta de unde-i veneau rădăcinile adânci care i-au dat energia să traverseze viața și cariera cu fruntea sus, în demnitate, cu seninătate sufletească și într-o pilduitoare robustețe morală.
De acest om, repet – niște derbedei ai justiției și-au bătut joc. L-au hărțuit 12 ani, până s-a îmbolnăvit de cancer. Un întreg ritual de lapidare publică i-a fost aplicat cu încrâncenare – televiziunile la ușă, cătușe la mâini, hărțuială în stradă etc. Pentru ca, acum două luni, instanța supremă să-l achite, alături de ceilalți 39 de inculpați, sub motivația că fapta nu există. Trei primari dintre cei 43 de inculpați în dosar au murit.
Nu mai intru în detalii. Am semnalat evenimentul achitării „lotului Argeș” într-un articol din Cotidianul din 8 mai a.c. (https://www.cotidianul.ro/fara-abuzul-in-serviciu-dna-ul-este-mort/).

Titlul era ambivalent. Pe de o parte, dacă exista un prag al prejudiciului sub care abuzul în serviciu nu era considerat faptă penală, DNA rămânea fără obiectul principal al muncii, majoritatea dosarelor ticluite de această instituție având ca obiect acest tip de abuz, inexistent în codurile penale ale lumii civilizate. Așa se explică bătălia infernală dusă de propagandiștii sistemului securist pentru eliminarea oricărui prag. Rezultatul a fost că, la noi ca la nimenea, se poate considera faptă penală și un prejudiciu de 1 leu.
Pe de altă parte, fără abuzurile în serviciu ale propriilor săi procurori, DNA-ul este mort. Sloganul lor rămâne acel „Noi suntem DNA!”, sectar și arogant. cu care Kovesi își încuraja Portocalele din teritoriu să continue neabătut programul „paraditului la cetățeni”,

M-am întâlnit ultima dată cu dl. Nicolescu în toamnă. Eu îi cerusem acest lucru. Ca fiu al Argeșului, îmi era cunoscut prestigiul de care se bucura. Îl știam și îl respectam. Ne întâlneam rar, la unele evenimente publice, lansări de carte ori Zilele Argeșului. Nu mă număr printre cei foarte mulți cărora Nicolescu le-a fost de folos în politică și în viață. Destinul a făcut să n-am nevoie. Cât am făcut politică, o singură dată am fost senator de Argeș – și atunci din partea altui partid decât cel al lui Nicolescu. Nici înainte, nici după conducerea acestuia, PSD-ul local nu m-a considerat demn să-l reprezint în parlament. Fac aceste precizări spre a se înțelege că scriu din suflet, nu din sentimentul vreunei obligații.
Ne-am întâlnit într-o zi însorită pe la începutul toamnei trecute. Avea aceeași ținută demnă, verticală, dar mi se părea că o anume nonșalanță și vioiciune în priviri erau mai degrabă mimate. Era evident că se afla sub apăsarea suferinței. Nu atât a bolii – aveam să aflu – cât a umilinței inimaginabile la care a fost supus. Un prestigiu construit cu greutate fusese năruit sub cizma unor instrumente ale statului securist. Cariera exemplară a copilului din Mihăiești, plecat de mic pe calea muncii și ajuns în vârful profesiei și al respectului public, se năruise sub pixul otrăvit al unui procuror ce se lăfăie acum cu pensie specială.
Nu boala, ci amintirea acestor umilințe trăite timp de 12 ani făcea să-i încolțească discret câte o lacrimă în colțul ochilor. Ne prefăceam amândoi că n-o observăm și treceam mai departe în discuție. I-am propus să facem o carte de interviu în care să recapitulăm multe dintre cele știute și neștiute din politica locală și centrală. Începusem să deslușim unele lucruri. Era de acord, dar am convenit să așteptăm terminarea procesului ce avea să se încheie cu achitarea pronunțată în 24 aprilie. Timpul n-a mai avut răbdare.

Ce nu poate rămâne sub lespedea tăcerii e faptul că Nicolescu este victima politică a unui sistem de justiție conceput pentru distrugerea elitelor din România. Ținta acestui proiect malefic a reprezentat-o eliminarea din spațiul public a celor care aveau notorietate și autoritate. Adică a oamenilor cu demnitate, care nu puteau fi dominați. Aceștia trebuia eliminați. De peste tot – politică, economie, presă, sport, medicină, cultură…Fără vârfuri, societatea românească urma să devină o moluscă nevertebrată. O țară capabilă doar să execute, fără să discute. Experimentul a reușit.
Constantin Nicolescu a fost anchetat 12 ani într-un dosar în care instanța supremă l-a achitat. Prea târziu! Să ne mai întrebăm cine răspunde? Este capabil acest stat să înțeleagă o suferință umană generată de practici proprii perioadei staliniste?
Constantin Nicolescu a murit, dar umilința la care a fost suspus nu trebuie uitată. Și nici iertată.
Acestea sunt faptele. Restul e tăcere.
Dumnezeu să-l odihnească pe Constantin Nicolescu, sincere condoleanțe familiei și prietenilor.