„Întârziată fără vreme Se plimbă Toamna prin grădini Cu faldurii hlamidei plini De crizanteme.

Și cum abia plutește-n mers Ca o marchiză, De parcă-ntregul univers Privește-n urmă-i cu surpriză, –

Un liliac nedumerit De-alura ei de domnișoară S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit Și de emoție-a-înflorit A doua oară…“ (George Topîrceanu – Octombrie)