Pe-alături trec... nu oameni, trec oglinzi

Ce îți oferă lecții fără plată,

Când pe un zâmbet lacrima îți vinzi

Și când trădezi, crezând că ești trădată.

Prin ei privești, dar nu vrei să te vezi,

Te superi că-ți descoperă meteahna,

Și-n vechi scenarii pasul îți urmezi

La nesfârșit, să te înghită bahna.

Ți-ajunge să tot spargi și spargi oglinzi!

Nu în ceilalți, în tine e minciuna,

Și ura-n care zi de zi te prinzi,

Și frica, și frustrarea, și ranchiuna...

***

Din inimă un ciob de-oglindă smulg,

Din nou căzui în undița haină...

La nesfârșit o taină-mi tot divulg:

E RANA MEA, DEȘI O VĂD STRĂINĂ.