<(...)- Nu, reluă doctorul Filhiol, sînt simple povești, în care cei vechi credeau, poate, de vreme ce, în timpul lui Pliniu*, se vorbește despre un șarpe amfibiu cu cap mare de cîine, cu urechile aplecate spre spate, cu corpul acoperit de solzi îngălbeniți, care se năpustea asupra vaselor mici și le scufunda... Apoi zece sau douăsprezece secole mai tîrziu, episcopul norvegian Pontoppidan** afirma existența unu monstru marin ale cărui coarne ar fi semănat cu niște catarge și, cînd pescarii credeau în ape adînci, găseau fundul numai la cîteva picioare, pentru că animalul plutea sub chila șalupei lor!... Și dacă ar fi să-i crezi, animalul avea un cap enorm de cal, ochi negri, o coamă albă, iar cînd se scufunda, deplasa un asemenea volum de apă că marea se dezlănțuia în trombe ca ale Maelstromului***!(...)- Bineînțeles, răspunse doctorul Filhiol, ca și cea a nu mai puțin legendarului șarpe care, acum patruzeci de ani, a apărut prima dată î...