Omagiu conducatorului iubit, Klaus Iohannis: ”Ne face mindri ca suntem romani”!

  • Postat în Fapt divers
  • la 23-06-2021 18:45
  • 259 vizualizări
Omagiu conducatorului iubit, Klaus Iohannis: ”Ne face mindri ca suntem romani”!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Omagiu conducatorului iubit, Klaus Iohannis: ”Ne face mindri ca suntem romani”

„România este o ţară respectată de partenerii internaţionali, datorită eforturilor preşedintelui Klaus Iohannis!” afirmă, într-o declarație în Parlament, deputata PNL Christine Thellman.

”Declaraţia mea politică de astăzi vine în contextul participării preşedintelui ţării noastre la Summitul NATO de la Bruxelles.
Dacă ne amintim de combinaţiile făcute de PSD şi Dragnea pentru a ajunge la aceeaşi masă cu preşedintele Statelor Unite, ni se face ruşine, vrem să uităm cât mai repede acele momente.
Dacă este cineva care ne face cu adevărat să fim mândri că suntem români, acesta este preşedintele Klaus Iohannis. Cu fiecare participare a Domniei Sale la o reuniune internaţională, ne face cinste ţării.
Preşedintele nostru nu este ocolit de aliaţi, are un cuvânt de spus pe plan internaţional şi este ascultat. Să ne amintim doar de Summitul UE organizat la Sibiu, unde întreaga elită europeană s-a simţit cu adevărat „acasă”, iar România s-a simţit, cu această ocazie, cu adevărat o ţară europeană(…)
Alături de preşedintele Biden şi de ceilalţi lideri aliaţi, preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat unitatea, solidaritatea şi coeziunea NATO. Prin deciziile adoptate la Summitul de la Bruxelles, securitatea României şi a cetăţenilor săi este mai bine asigurată.
O lecţie de diplomaţie şi de demnitate, cu adevărat!” mai spune deputata.

Undeva, Ceaușescu și Kim Ir Sen se tăvălesc pe jos de rîs…(B.T.I.)

P.S.: Christine e odrasla fostului primar al Mediașului, Daniel Thellman, al doilea primar important al FDGR, după Klaus Iohannis. La înmormîntarea lui Thellman, decedat prematur, Klaus Iohannis a ținut să anunțe public că refuză să participe, supărat fiind că acesta trădase FDGR în favoarea PDL.

https://inpolitics.ro/