OMV Petrom anunță decizia pe extracția gazelor din Marea
Neagră
Decizia de investiție în extracția gazelor din Marea
Neagră va fi luată miercuri, 21 iunie, anunțul urmând să fie făcut
de OMV Petrom, liderul de proiect și operator al consorțiului din
care mai face parte și Romgaz, potrivit unor surse din
piață. Odată luată decizia, sunt necesari încă cel puțin
trei ani până la extracția efectivă a primelor cantități de gaz.
Perimetrul Neptun Deep, unde sunt implicate Petrom și Romgaz, are
rezerve estimate de până la 120 de miliarde de metri cubi de gaze
iar extracția din acest zăcământ ar putea dubla producția anuală de
gaze a României, până la 17 miliarde de metri cubi.
În Marea Neagră, mai avem operatorul BSOG, care extrage gaze,
de doi ani, în limita a un miliard de metri cubi de gaze
anual.
Pentru a ajunge să extragă gazele, consorțiul Petrom – Romgaz
va trebui să investească circa 4 miliarde de euro, în următorii
trei ani, printre care și conducta care va aduce gazele la țărm, de
unde vor fi preluate de Transgaz, pentru a fi introduse în SNT.
Lucrările propriu-zise de extracție vor fi făcute de un terț,
puține fiind firmele care dețin tehnologiile de foraj deepwater.
Una dintre acestea este ExxonMobil, compania care era inițial în
consorțiu cu Petrom în Marea Neagră, dar care și-a vândut partea sa
de afacere Romgaz, pentru 1,1 miliarde de dolari. O platformă de
foraj deepwater poate costa un milion de dolari pe zi.
Mai înainte de a se anunța investiția din Marea Neagră,
vineri, 16 iunie, va fi anunțată începerea lucrărilor la gazoductul
Tuzla–Podişor, care va prelua gazele Mării Negre de la țărm, spre a
fi introduse în SNT. Gazoductul, cu o lungime de peste 300 de
kilometri, va face posibil ca în nodul tehnologic de la Podişor,
gazele din Marea Neagră să intre în sistemul naţional de transport
şi să ajungă astfel la operatorii economici şi la gospodăriile din
localităţile racordate la sistem. Un alt beneficiu al acestui
proiect este legătura pe care o va face între sursele noi de gaze
naturale din Coridorul Transbalcanic şi Coridorul Vertical din care
face parte şi conducta BRUA.
Pe data de 16 martie, companiile Transgaz, OMV Petrom și
Romgaz au semnat declarația privind încheierea contractelor de
rezervare de capacitate de intrare ieșire-ieșire din SNT în punctul
Tuzla, penultimul pas pentru exploatarea gazelor din perimetrul
Deep Neptun.
Valoarea actuală estimată a proiectului este de aproximativ 478
milioane de euro (cu TVA). Pentru această investiție strategică
Transgaz a depus o aplicație de finanțare nerambursabilă din Fondul
de Modernizare împreună cu alte 5 proiecte de infrastructură pentru
transportul gazelor naturale.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO,
pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații
de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre
evenimentele importante, analize și povești captivante.
http://cotidianul.ro/