Opinia psihiatrului Gabriel Diaconu: Sus greva
Criza salariilor din educație folosește tuturor, consideră
psihiatrul Gabriel Diaconu. Specialistul a făcut o analiză în
contextul grevei din învățământ, opinând că trebuie să dăm breslei
ce-i al breslei, locul cuvenit în societate. El menționează în
acest sens că cunoaște șoferi la primărie cu salarii mai bune decât
un profesor.
Iată analiza lui Diaconu postată pe pagina sa de
Facebook
Cui folosește criza salariilor din educație…
Tuturor, de fapt.
E unul din acele rare fenomene sociale care interesează pe
toți dar pe nimeni, deranjează pe toți dar nu chiar atât de mult,
supără pe toată lumea dar de fapt șochează prin zâmbete cu
indulgență.
Politicienii au de ce să se agațe, demagogic. Dacă-s în
Parlament, mulg va funcție de ce vor să apară sau să dispară din
curiculă. Dacă-s la guvernare, pot bifa un alt lucru bine făcut în
România. Dacă nu-s (încă) la guvernare, au și bielă, și manivelă,
încât să controleze suav agenda publică mai ceva ca fata mare la
măritat.
Servește și profesorilor, dascălilor, educatorilor de
pretutindeni. Nu celor universitari. Ei și-au rezolvat mai demult
dilemele existențiale. Aceștia din prima categorie, însă, adică
grosul, s-ar putea să-și vadă – în sfârșit – visul cu ochii încât
să iasă din mizerie pecuniară. Dar nu acum, nici curând, și nici
n-are să fie o schimbare dramatică.
Păi s-au închis școlile în pandemie și ne împiedicăm acum de-o
grevă micuță?
Cum zicea un fost ministru: vor recupera în weekend. Să vezi
atunci hăhăială.
Adevărul e că, la cum merge școala românească, orice părinte
de copil, de elev, de beneficiar al învățământului la nivelul în
care funcționează acum ar trebui să sprijine criza. Cu orice preț.
Cu orice risc. Cu orice cheltuială.
Cu care ocazie să dăm breslei ce-i al breslei, locul cuvenit
în societate. Cunosc șoferi la primărie cu salarii mai bune decât
un profesor. Cunosc muncitori la salubritate mai generos plătiți
(nu că munca l-ar n-ar fi cel puțin la fel de importantă).
Spune ceva despre imbecilitatea noastră post-decembristă că am
permis, 30 de ani, ca unul dintre mecanismele critice de
prosperitate socială să decadă în halul în care a ajuns.
Acum își termină Facultatea printre ultimele generații care au
beneficiat de ”școală” în adevăratul sens al cuvântului. Din urmă
vin, treptat, elevi care umflă rândurile astenice ale unei Românii
desprinsă din basm, din ce în ce mai vulnerabilă academic, mai
puțin competitivă ocupațional, cu distanța dintre cei capabili și
cei dependenți de-o formă de ajutor social ”incremental
crescândă”.
Sus greva, deci. Și jos rochița pudorii financiare.
Când medicilor le-a ajuns cuțitul la os, cu orice risc și fără
altceva decât hormon transformativ, a existat voință guvernamentală
pentru creșterea salariilor în sistem – o reparație mult
așteptată.
E rândul educatorilor să-și primească drepte dividende pentru
munca făcută, dar mai ales pe cea pe care ar avea-o de făcut de
acum înainte.
Pentru că, odată ce s-ar rezolva problema remunerației (și nu
după ”buget”), mai rămâne chestiunea calității actului educațional.
Acolo unde o întreagă generație de dascăli ar face bine să-și
emancipeze arta, știința și meșteșugul. Altfel o să ajungă să-i
trateze doctori de-un anume calibru mediocru, o să le de amenzi
polițiști așa și-așa, iar lista merge mai departe.
http://cotidianul.ro/
