Opinia unui economist Pisicuțul Europei scrie pe noi
Perspectivă sumbră asupra economiei. De la așa-zisul tigru al
Europei, riscăm să fim pisicuțul Europei. Avertismentul vine de la
economistul Bogdan Glăvan.
„Uaau, dar ce tare s-a dezvoltat România, ce mult au
crescut veniturile, ia uite, ne consideră Banca Mondială țară cu
venituri mari, nu ca pe bulgari.”
Da, s-a dezvoltat pe datorie. Explicită și implicită. Codul
fiscal a fost făcut praf. Acum un deceniu presiunea fiscală era mai
mare, ea a tot scăzut. Dar acum vine nota de plată. Pensiile vor
crește cu 1% din PIB la începutul anului viitor. Zbang! 1% din PIB
înseamnă toate scutirile de impozit pe venit, din IT + construcții
+ agricultură, adică pentru peste 1 milion de salariați. Lor le-au
crescut salariile.
Dar acum intrăm în curbă cu viteză maximă. Asta a tigrului
Europei. S-au mai văzut tigri care au căzut de pe cracă.
De unde face statul rost de bani ca să crească pensiile și,
simultan, să reducă deficitul bugetar cu CÂTEVA puncte
procentuale?
Păi nu au fost bulgarii mai deștepți că au stat în banca lor
și au avut echilibru bugetar pe termen lung? Da, știu, săracii
bulgari nu au mașini ca ale noastre, nici turnuri de birouri ca ale
noastre. Dar noi le-am construit pe datorie, nu sunt ale noastre,
de fapt.
Să vezi acum ritm de creștere: pisicuțul Europei scrie pe noi,
a notat Glăvan pe pagina sa de Facebook.
Soluții ar fi, în opinia sa.
„Soluția optimă, pe care toată lumea o știe, este
flexibilizarea și eficientizarea statului. Reducerea numărului de
primării, de agenții. Valorificarea activelor statului prin
privatizare și listare pe bursă. Controlul bugetar, adică de
calitate, asupra subvențiilor cheltuiți, indiferent că se duc la
azile sau la marile corporații: unde nu există argument științific
că ele promovează un BUN public, trebuie tăiate.
Dar nu vom avea parte de soluția optimă. Vor fi din ce în ce
mai puțini români pe-acilișea și din ce în ce mai mulți indieni.
Statul feudal e greu de reformat„, a conchis
economistul.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.