Oradea, în avangarda digitalizării: Lansarea noii cărți electronice de identitate

  • Postat în Mass Media
  • la 08-05-2025 15:40
  • 9 vizualizări
Oradea, în avangarda digitalizării: Lansarea noii cărți electronice de identitate
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Municipiul Oradea a devenit, începând cu 8 mai, unul dintre centrele pilot ale unui amplu program național de digitalizare, prin lansarea emiterii noilor cărți electronice de identitate, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Interfața de programare a fost deschisă astăzi la ora 8:00, iar primele două zile au fost deja ocupate. Sunt disponibile opțiuni de programare pentru cele patru ghișee funcționale din municipiul Oradea. Mulțumim autorităților locale pentru colaborare și sprijinul acordat în deschiderea acestora încă din prima zi”, a declarat chestorul de poliție Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Noua carte de identitate electronică vine cu o serie de funcționalități moderne:

  • acces securizat la servicii publice online (înmatriculări, plăți, obținerea cazierului judiciar etc.);

  • utilizarea semnăturii electronice calificate;

  • validarea vârstei fără expunerea altor date personale;

  • criptare avansată a informațiilor personale, pentru un grad sporit de securitate.

Documentul conține două certificate digitale (autentificare și semnătură) și poate fi utilizat printr-o aplicație dedicată, disponibilă momentan pentru Windows, urmând extinderea compatibilității.

Procedura de solicitare este complet digitalizată. Cererea se completează online, iar datele necesare sunt obținute prin interconectarea cu alte instituții. Se preiau și date biometrice (imagine facială și amprente), stocate temporar până la emiterea documentului. Termenul estimat de eliberare este de 12 zile, dar la Oradea primele acte au fost produse în sub 72 de ore.

Valabilitatea cărții de identitate electronice:

  • 5 ani (vârsta 14–18 ani);

  • 10 ani (adulți);

  • nelimitată (persoane peste 70 de ani), cu precizarea că suportul digital este garantat pentru 10 ani.

Pentru primele 5 milioane de documente, costul de 67 de lei este acoperit integral din fonduri PNRR. La nivel național, au fost emise deja peste 8.000 de cărți electronice de identitate.

Programul este susținut de Primăria Oradea, care a investit în modernizarea infrastructurii Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor:

  • reparații și renovare la sediul SPCLEP Oradea (2021), în valoare de 557.756,81 lei;

  • echipamente IT și de securitate (2022–2025), în valoare de 244.797,18 lei.

Autoritățile locale îndeamnă orădenii să folosească platforma online de programare și să opteze pentru preschimbarea cărții de identitate, mai ales dacă aceasta expiră înaintea următorului scrutin electoral.