Contract de 144 milioane lei pentru un parc solar cu putere instalată de 17,86 MWp
Oradea face un nou pas important în direcția tranziției energetice. Primarul Florin Birta a semnat, astăzi, la Ministerul Energiei, contractul de finanțare pentru realizarea unui parc fotovoltaic amplasat în zona Episcopia Bihor, pe un teren de peste 31 de hectare.
Zona vizată, cândva un depozit industrial dezafectat, va fi transformată într-un parc solar modern, dotat cu aproximativ 27.000 de panouri fotovoltaice, ce vor furniza o putere instalată de 17,86 MWp.
„Prin această investiție, transformăm o zonă abandonată într-un parc fotovoltaic modern, contribuind semnificativ la creșterea independenței energetice a municipiului Oradea”, a declarat primarul Florin Birta.
Finanțare de peste 59 de milioane lei din fonduri nerambursabile
Proiectul are o valoare totală de 144 de milioane de lei, din care peste 59 de milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile, prin programul Ministerului Energiei pentru sprijinirea surselor regenerabile destinate consumului propriu al autorităților publice.
„A fost ultimul contract semnat de domnul Sebastian Burduja în calitate de ministru al Energiei, prilej cu care doresc să-i mulțumesc pentru sprijinul constant acordat proiectelor municipiului Oradea și pentru colaborarea eficientă din această perioadă”, a transmis edilul.
Investiție strategică pentru viitorul verde al orașului
Finalul mandatului ministrului Burduja este marcat de susținerea unui proiect considerat strategic de către administrația locală.
„Faptul că încheie acest mandat prin susținerea unei investiții strategice în Oradea confirmă angajamentul comun pentru dezvoltare sustenabilă și modernizare prin soluții verzi”, a subliniat primarul Birta.