Orban și Cîțu mizează pe fondurile din PNRR pentru câștigarea conducerii Partidului Liberal !

Ludovic Orban l-a îndemnat pe premierul Cîțu să folosească inteligent fondurile din PNRR și să se asigure că acești bani merg către acele proiecte ce pot fi finalizate până în 2024.

Pentru noi este foarte important atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi locale să ştim foarte clar că avem două, trei, patru proiecte pe care să ştim sigur că le finalizăm sau le aducem aproape de finalizare până în momentul 2024. Nu e foarte complicat.

Asta înseamnă organizare, înseamnă o capacitate de a evalua toate sursele de finanţare pentru toate proiectele, indiferent că e vorba de fonduri europene, de fonduri guvernamentale sau de fonduri venite de la nivelul judeţului şi o foarte bună organizare a implementării”, a declarat Orban, duminică, la întâlnire cu primarii din judeţul Arad.

El a mai spus că România are în următorii 10 ani „o