Eram organizaţi ca-ntr-o bază militară, corturile închideau un cerc în mijlocul căruia se afla o masă de campanie, adică un platou de lemn aşezat peste nişte pietre. Noi stăteam pe jos, pe pământul roşu şi uscat, trăgând din pipe. La masă, aşezat pe un scaun, stătea poştaşul. Avea pe cap un chipiu cu poştalionul american. Cine ştie ce făcuse pentru el? Ce să caute poştalionul american în torida Africă?

- Ai fost în America? m-am trezit eu întrebându-l.

- Nu domnule. Şapca mi-a lăsat-o un american la expediţia trecută. Mi-a lăsat-o când a plecat!

De sub aburii alcoolului, Joe, căutătorul de aur, se trezi spunând:

- Mike, băiatule, se pare că americanul a fost ucis de vreun leu că se văd ceva urme de sânge uscat pe şapcă. De ce nu ne spui adevărul? Tu ai trimis leul să-l ucidă ca să-i iei şapca?

A fost un râs general în tabără. Fără Joe, viaţa ar fi fost tristă.

Poştaşul se numea James dar i se spunea Mike. Aşa-l numise Joe. Pentru Joe, toţi cei ce făceau un serviciu se numeau Mike. Nu mă-ntrebaţi de ce. Mike desfăcuse cufărul corespondenţei şi începuse să ne strige pe fiecare.

- Domnule Edward, aveţi aici o scrisoare! strigă Mike

M-am ridicat şi-am întins mâna s-o iau. Era o scrisoare din Franţa într-un plic roz-gălbui.

Joe, bineînţeles că n-a ratat ocazia să mai arunce o picătură de râs în tabără.

- Simt, Edward dragă, un parfum bun de casă nobilă, e clar că nu-i de la fetele din Kisangani!

Cei mai mulţi au râs ca de o glumă bună, unii însă au oftat în amintirea frumoaselor nopţi petrecute în "sanatoriul" de-acolo. Butoaie de rom şi whisky, ritmuri africane şi trupuri dezgolite de negrese în dans sălbatic.

Am privit atent plicul şi începusem să cred că-i o confuzie. Dar era numele meu clar scris ca destinatar iar expeditorul, sub forma unui O.K. chirilic, caractere de blazon. Parfumul fin al hârtiei te impresiona. M-am reaşezat pe locul meu, am tras adânc din pipă şi am deschis plicul.

O.K., de unde şi cine să fie?

N-am înţeles nimic la prima privire a scrisorii. Cine eşti tu?

Apoi, sub influenţa semnelor, am căzut în transă. Descoperisem cine e OK. Nu-i posibil. De ce să-mi scrie mie?

Era o copilă când am plecat, avea poate 12 ani sau 14?

"O să vă surprindă scrisoarea mea domnule dar e prima mea scrisoare, cui s-o adresez altcuiva? Când eram copilă şi mă jucam în casă, va priveam ca pe protectorul meu, cel hărăzit a mă apăra. De-asta vă scriu! Mi-am luat curajul ăsta şi mă rog bunului Dumnezeu să vă dea sănătate şi să vă ferească de rele! Ştiu că sunteţi într-un loc periculos! Nu-mi veţi lua, vă rog, în nume de rău faptul că v-am scris, nu ştiu dacă mai aveţi pe cineva să vă scrie dar îngăduiţi-mi să mă gândesc la dumneavoastră şi să aştern gândurile jurnalului meu peste prietenia voastră.

......................... vă voi scrie... etc... etc....."

Eram răvăşit!! Dragostea unei copile! Fiica bunului meu prieten, contele Krewynski!

Orriana, fata contelui Krewynski. Orriana de Krewynski!

Câţi ani trecuseră? Patru ani? Înseamnă că are şaisprezece sau optsprezece ani.

Contele era prietenul meu. Familia lui se refugiase în Franţa din Polonia pe vremea împăratului. A marelui împărat, Napoleon I. Acum suntem sub împăratul Napoleon al III-lea. Pot fi consideraţi francezi. Proprietatea lor de la Belfort era un loc în care ne întâlneam cei mai mulţi prieteni şi pe care-l frecventăm cât de des puteam. Ce va zice contele?"

****************************************

fragmente din "Orriana, soţia mea" capitol în "De vorbă cu soţia mea"