OTELEC -SRBSK ITEBEJ,UN NOU PUNCT DE TRECERE A FRONTIEREI ROMANO-SARBE!

  • Postat în Fapt divers
  • la 01-07-2017 08:15
  • 541 vizualizări
OTELEC -SRBSK ITEBEJ,UN NOU PUNCT DE TRECERE A FRONTIEREI ROMANO-SARBE!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Guvernul a aprobat vineri, printr-un memorandum, încheierea unui acord cu partea sârbă privind deschiderea unui punct internațional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe, pentru traficul internațional de călători, pe canalul Bega, a anunțat Executivul într-un comunicat

„Punctul internațional de trecere a frontierei va fi deschis pentru navigația pe apă, trafic pietonal și pentru biciclete, fiind amplasat între localitățile Otelec din România și Srbsk Itebej din Republica Serbia. Pentru moment, nu se are în vedere efectuarea de lucrări de investiții, construcții, amenajări ori montarea de instalații în zona de cale navigabilă interioară”, se precizează în comunicat.

Punctul de trecere a frontierei va fi deschis zilnic, în intervalul orar 08,00-12,00 (ora României) și, respectiv, de la ora 07,00 la 19,00 (ora Serbiei). De asemenea, părțile pot conveni, la solicitarea oricăreia dintre ele, ca punctul de trecere a frontierei Otelec — Srbsk Itebej să funcționeze în afara acestor ore.

Guvernul precizează că transportul mărfurilor periculoase, al animalelor vii și al produselor supuse controlului fitosanitar este interzis prin acest punct de frontieră.

Pentru deschiderea unui nou punct de frontieră este necesară încheierea unui acord cu partea sârbă, aceasta urmând să se facă printr-un schimb de note verbale între Guvernele României și Serbiei, se mai arată în comunicat.


Din categoria:Politica