pentru Friederike Mayrocker Pe când eram tânăr, mă duceau în pădurea vieneză. Pentru ce, o știau numai parcele, care se jucau de-a mama și de-a tata. Se trecea prin străzi lungi cu multe case. Locul îmi era necunoscut, se numea Leopoldstadt. Nu-l înțelegeam, căci locuiam pe Rennweg. Am ajuns pe un pod foarte lung, cu o panglică albastră de amandoua laturile. Mi s-a spus că-i Dunărea, că-i lată de o mie de metri. Putea să fie, dar eu nu înțelegeam nimic. Despre pădure, nici vorbă. Ceea ce se desfășura aici se numea Prater. Se ajungea la o mare alcătuire rotundă, era Roata cea Mare. De jur-împrejurul sau at