Panica
Azi o bătrânică la magazin avea în coș vreo 12 kg de zahăr (am folosit termenul „bătrânică” fără vreo nuanță peiorativă – avea peste 75 de ani și era o ființă mititică și slăbuță – chiar mă întrebam cum le-o duce acasă!).
Zilele trecute cineva cumpărase 12 kg de făină. Nu știu ce familii aveau respectivele persoane și cât zahăr sau câtă făină consumă zilnic, așa că nu pot estima cât timp le va ajunge stocul făcut. Probabil că unele pungi neconsumate în termenul de valabilitate pot fi vândute sau vor fi aruncate direct la gunoi!
La fel și cei cu benzina în recipientele de plastic!
Mai demult am văzut un documentar la TV, despre cei care se pregătesc pentru situații de criză majoră (cataclisme, război nuclear sau altele asemenea) – buncăre subterane, stocuri de alimente greu perisabile pentru 2-3 ani, medicamente, generatoare de curent etc. pentru a trăi autonom nu mai știu cât timp. În film, respectivii prevăzători arătau cum se fac și cum să se gestioneze stocurile – pentru că până și conservele expiră în 2-3 ani! Iar psihoza era totală – cu arme ca să se apere de cei care ar dori să se refugieze la ei, cu sisteme de blocare a intrărilor șamd.
Da, instinctul de supraviețuire este foarte puternic pentru orice ființă vie. Dar eu refuz să mă transform în panicardul de serviciu! Prețurile se modifică într-una, în timp totul se schimbă – produsele, condițiile de viață, preferințele, nevoile, obiceiurile, resursele naturale au fost exploatate intensiv, poluarea crește, clima nu mai seamănă cu cea de acum 30-40 de ani, iar schimbările sunt mult mai profunde, mai rapide și mai neașteptate decât le pot eu prevedea.
Deci ce rost are panica în această ecuație? Ce rost au proviziile care, oricât de numeroase, tot se vor termina la un moment dat, iar situația mai mult ca sigur că nu va reveni, după o criză majoră, la situația considerată azi „normală”?
Nu este mai de folos să învățăm să acceptăm incertitudinea, să ne construim capacitatea de reacție și de adaptare la nou, să fim mai raționali și mai empatici?
Se pare că nu natura ne va crea probleme! Ci specia umană care, încă din antichitate, pare că a rămas la fel în marea majoritate – agresivă, distructivă, neprevăzătoare, egoistă, lacomă, crezându-se superioară și îndreptățită să-și apere interesele fără nicio limită. Adică „Homo hominis lupus.”.
Deci „Finis coronat opus”. Care final și care operă – unii s-ar putea să nu mai aflăm, dar măcar să rămânem oameni – oameni buni, prevăzători, atenți, empatici, grijulii și iubitori ai vieții.