Ne-am tot gândit unde să plecăm în mini-vacanța de 1 mai. Voiam o excursie de-o zi, aproape de casă. Am exclus din start Valea Prahovei, pentru că voiam ceva nou. Am făcut ceva cercetări și după vreo jumătate de oră de căutat pe la noi, am trecut la vecinii bulgari. S-a evidențiat în mod discret Parcul Național Rusenski Lom, la 70 km de casa noastră. O nimica toată.
Duminică dimineața când ne-am trezit peisajul de pe fereastra noastră era unul desprins din poeziile preferatului meu, Bacovia. Cum eram implicați în excursie 6 adulți și 3 copii, am supus la vot. A ieșit 8 la 1 în favoarea plecării, așa că ne-am îmbarcat spre destinația stabilită. Am pus la repezeală câteva haine de schimb pentru copii, ceva de ronțăit, apă, pașapoartele celor mici, încărcătoare de telefon și portofelele noastre și am pornit în aventură.
Am ieșit din București pe centură (din Drumul Taberei e cel mai simplu de ajuns la Giurgiu) și într-o oră (cred) eram la vamă. Parcul Rusenski Lom este la vreo 20 de km de Ruse. Recomandarea lui Stan Pățitul este să nu puneți pe GPS chiar Rusenski Lom, ci mănăstirea Basarabov. Este primul obiectiv din cele câteva din parcul natural. Aici găsiți un lăcaș de cult săpat în stâncă, dar și unul construit pe pământ, aflat acum în renovare. Unii călugări vorbesc românește și am găsit și o icoană reprezentându-l pe Arsenie Boca. Suvenirurile au prețurile și în lei.
Rusenski Lom, periculos de frumos
De-acolo am luat-o pe jos, fără o țintă anume. Plecasem să ne plimbăm și nu ne prea interesa direcția. După vreo 10 minute de mers am dat de niște bălți și noroaie imposibil de trecut de noi adulții, darămite de niște copii. Șoferii s-au întors la parcare și au adus mașinile, apoi ne-am continuat drumul în aceeași direcție în care plecasem. Dacă aveți vreo mașină lată, renunțați la această idee. De vreo câteva ori am avut impresia că ne scapă roțile în heleșteu și aveam în fața ochilor scenarii de groază. Peisajul a compensat starea drumului. La un moment dat nu am mai putut merge înainte așa că ne-am întors. De fapt, nici nu am fi putut să ne întoarcem mai devreme pentru că drumul nu permite acest lucru. Chiar mă gândesc ce am fi făcut dacă venea vreo mașină din față, mai ales atunci când eram pe la jumătatea traseului. Am coborât din mașini și ne-am plimbat printr-un crâng până când s-a înfundat iar drumul. Am văzut tot felul de păsări, iar de pe heleșteu se auzeau doar broaștele și alte vietăți care făceau un spectacol grozav, mai ales pentru noi ăștia care stăm mai mult printre betoane.
Foamea nu-i companion bun
Ne-am întors apoi la civilizație și am pus pe GPS cetatea Cherven. Ne era o foame de lup, dar nu am găsit unde să mâncăm și să plătim cu cardul. Pentru că am plecat așa pe fugă nu am schimbat leva, habar n-am ce-a fost în capul nostru. Noroc cu niște banane și biscuiți de casă puși în grabă într-o sacoșă, că ne-am mai astâmpărat foamea. Drumurile au fost destul de bune, dar cel mai bine a fost că am cam fost singurii de pe șosele. Nu era țipenie de om sau de mașină, așa că am mers foarte bine. Ne-am așteptat totuși ca cetatea fiind obiectiv turistic să aibă la bază măcar o cafenea unde să poposim jumătate de oră. Nu există nici cafenea, nici toaletă publică, nici taxă de acces. Este în schimb foarte curat. Nu am văzut nici măcar o hârtie aruncată pe jos, deși nu era niciun coș de gunoi în tot perimetrul.
Am ajuns în 20 de minute la cetate, unde de foame, urcarea ni s-a părut foarte grea, deși nu erau prea multe scări. Sus, priveliștea te făcea să te gândești un pic cât de mici suntem și să te bucuri că ai reușit să ajungi. Copiii au alergat, s-au cățărat și au respirat aer curat.
Mai era o peșteră în zonă, dar nu am mai rezistat nici noi, nici copiii și ne-am întors spre casă. Am poposit la Giurgiu unde am mâncat și gata plimbarea.