În aceste zile INS a anunțat că în trimestrul al treilea România a avut o creștere economică record, de 8,8%. Cu aceste cifre, România va avea în 2017, cel mai probabil, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Sâmburii acestei creșteri au fost puși de ALDE prin promovarea măsurilor de reducere a fiscalității din ultimii ani. Întrebarea la care trebuie să răspundem este: „Ce facem cu această creștere economică?“.

Unii deja se grăbesc, în spațiul public, să răspundă, reîmpachetând tezele austerității: România trebuie să își apropie deficitul de zero, să nu crească salariul minim și nici salariile și pensiile, dar să investească masiv. Răspunsul meu este altul: România trebuie să investească și în infrastructură, dar și să crească salariile și pensiile. Mai mult, România trebuie să își regândească politica de schimburi economice pe axa Nord-Sud a Uniunii Europene și să investească pentru a-și crește influența economică în regiune, iar strategia Dunării este un punct-cheie pentru a atinge acest obiectiv. Să luăm, pe rând, fiecare din aceste puncte.

Încep cu investițiile în infrastructură, pentru că acestea sunt pentru ALDE obiectivul prioritar al bugetului pentru 2018, obiectiv prin care urmărim să micșorăm decalajele față de celelalte state europene. În 2018 vor fi alocate cu 25% mai multe fonduri pentru investiții, față de bugetul din acest an, către proiectele de autostrăzi și drumuri naționale, dar și către infrastructura din educație și sănătate. În sănătate, spre exemplu, ne-am propus, alături de partenerii de guvernare de la PSD, să începem construcția de spitale regionale de urgență de nivel universitar la Iași, apoi la Cluj și Craiova. Mi-am dorit, de când eram prim-ministru, să facem acest pas, să trecem la un nivel mult mai înalt profesional, iar acest lucru nu se poate face decât în spitale mari, de nivel universitar, unde excelența se câștigă pe anumite domenii. Un alt aspect important este că proiectele mari de infrastructură vor fi derulate în parteneriat cu băncile mari de investiții: Banca Mondiala, BEI și BERD; ceea ce este un semnal important de soliditate și seriozitate, pe care îl transmitem atât în plan intern, cât și extern.

În același timp, ne interesează să sprijinim capitalul românesc și investitorii români. Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii va beneficia din partea statului de finanțarea unor programe care cumulează o serie de scheme privind ajutorul de stat, privind asigurarea dezvoltării economice durabile și sprijinirea investițiilor cu impact major în economie; programul start-up Nation, program de încurajare şi de stimulare a înființării şi dezvoltării IMM-urilor; programul de susținere a internaționalizării operatorilor economici români. Companiile românești trebuie susținute, pentru că ele asigură cele mai mari contribuții la buget, și vreau să văd cel puțin 20-30 companii românești în top 100 cele mai mari companii care activează în România.

Citeam deunăzi o interesantă analiză în The Economist, în care era relatat cazul Pakistanului care a investit masiv în infrastructură fără a dubla aceste investiții cu politici care să vizeze creșterea calității forței de muncă și a veniturilor. România nu trebuie să cadă în această capcană. Nu există economie puternică dacă forța de muncă nu este bine plătită. România încă este în pericol de a fi furnizor de mână de lucru ieftină pentru economiile puternice din Europa și din lume. Cei care se încăpățânează să se opună creșterii salariului minim nu fac decât să sprijine o logică economică perdantă, în care România este tentantă pentru investitori datorită salariilor mici, nu a calității forței de muncă.

De aceea, și în 2018 vom continua măsurile de creștere a salariilor și pensiilor, pe care coaliția PSD-ALDE le-a luat în 2017. Românii trebuie să simtă în buzunare creșterea economică pentru că au contribuit la ea, prin munca lor. Revin la domeniul sănătății; degeaba avem spitale cu dotări moderne dacă nu avem medici bine pregătiți în țară. Or, România se confruntă în continuare cu exodul medicilor specialiști, pe salarii de mii de euro, în state ale Uniunii Europene. Trebuie să stopăm acest exod, iar creșterile salariale reprezintă una dintre măsurile prin care vom reuși acest lucru.

De fiecare dată când am discuții cu partenerii europeni, o fac din poziția de reprezentant al celei de-a șasea țară ca importanță în cadrul Uniunii Europene, din perspectiva teritoriului și populației. Cu alte cuvinte, susțin interesele legitime ale României ca o putere de prim rang a Uniunii Europene. Din păcate, observ multă timorare din partea unor lideri, începând cu președintele Iohannis, care s-a grăbit să accepte teza Europei cu mai multe viteze. Marea problemă este că această atitudine servilă afectează nu doar interesele politice ale României, ci și șansele de dezvoltare economică. Europa cu mai multe viteze pune România în situația de a încerca să câștige cursa spre dezvoltare cu frâna de mână trasă.

România trebuie să își valorifice potențialul geografic și demografic și poate face acest lucru doar consolidându-și economia și capitalul autohton. Puterea economică dictează puterea politică în Uniunea Europeană, ca peste tot în lume.

Pentru a reuși acest lucru, România trebuie să își asume rolul de lider economic regional. Trebuie să ne diversificăm parteneriatele economice pe axa Nord-Sud a Europei, cu state ca Polonia sau Cehia. Îmi amintesc cum acum câțiva ani, fostul președinte Băsescu susținea puternic axa București-Londra, într-o logică inerțială de subordonare. Confortul dat de existența unui stat-tutelă nu ține loc de strategie de dezvoltare a unor relații economice. România are nevoie de diversificarea parteneriatelor economice în cadrul Uniunii Europene cu state care urmăresc o traiectorie similară de dezvoltare.

Nu în ultimul rând, întărirea poziției economice a României este în directă legătură cu dezvoltarea unor proiecte majore, cum este strategia Dunării. În primul rând, „Proiectul dunărean“ reprezintă o șansă pentru dezvoltarea economică și socială a zonei de sud a României. În al doilea rând, se oferă o șansă în plus unor firme românești să crească la nivel regional și să se dezvolte pe alte piețe.

Cred cu tărie că 2018 poate fi momentul în care România trimite un semnal clar că vom deveni a șasea putere economică a Uniunii Europene. Nu peste 2,3 sau 5 ani, dar, cu siguranță, peste 15-20 de ani. Pentru ca acest proiect să reușească, este nevoie să stopăm polarizarea de la nivelul societății românești: între urban – rural, între Ardeal și restul României, între săraci și bogați. Văd zilnic cum oameni politici încearcă să alimenteze această polarizare, începând cu președintele și continuând cu opoziția. Este o logică pe care am întâlnit-o și la tehnocrații lui Cioloș, care se indignau că românii nu vor să muncească pe doi lei, pentru că ar scădea competitivitatea economiei. Trebuie să înțelegem, o dată pentru totdeauna, că România nu va ajunge o forță economică doar cu Bucureștiul, Clujul și încă două, trei orașe mari. Este nevoie să ridicăm și nivelul orașelor mici și al mediului rural. România nu va ajunge o forță economică doar cu industria IT. Este nevoie și de o agricultură mai performantă – adică de românii de la sate -, de o industrie manufacturieră și așa mai departe.

Obiectivele de dezvoltare economică a României pot oferi societății românești, și mai ales clasei politice românești, ocazia de a își concentra eforturile pentru a construi, folosind oportunitățile pe care le avem, nu de a dărâma prin alimentarea polarizării.