Este de trebuinţă să cercetăm, însă, mai atent şi să vedem cine sunt cei pe care diavolul îi luptă, împotriva cui îşi îndreaptă el cu precădere furia şi, totodată, în cine are putinţa mai mare de a se sălăşlui şi a lucra.Fără de nici o îndoială, toţi oamenii sunt luptaţi de diavol. Ura sa împotriva oamenilor este atât de mare, încât, după cum spun Sfinţii Părinţi, dacă Dumnezeu nu ar ţine lumea cu iubirea Sa, diavolul de multă vreme ar fi pierdut-o. In chip felurit a voit să ridice război şi împotriva lui Hristos însuşi. Ne sunt cunoscute cele trei ispitiri la care L-a supus pe Mântuitorul. Vedem în Sfânta Scriptură că după Botez „Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul" (Matei 4:1). Insă acestea nu au fost singurele ispitiri pe care le-a avut de înfruntat Mântuitorul. Până în ultima clipă a fost luptat cu furie de diavol, care le aducea oamenilor gânduri rele